Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

2 intr─âri

29 defini╚Ťii pentru incriminare

INCRIMIN├ü, incriminez, vb. I. Tranz. A ├«nvinui o persoan─â de s─âv├ór╚Öirea unei crime; p. gener. a ├«nvinov─â╚Ťi, a acuza. [Var.: ├«ncrimin├í vb. I] ÔÇô Din fr. incriminer.
INCRIMIN├üRE, incrimin─âri, s. f. Ac╚Ťiunea de a incrimina ╚Öi rezultatul ei; p. gener. ├«nvinuire, ├«nvinov─â╚Ťire, acuza╚Ťie, incrimina╚Ťie. [Var.: ├«ncrimin├íre s. f.] ÔÇô V. incrimina.
ÎNCRIMINÁ vb. I v. incrimina.
ÎNCRIMINÁRE s. f. v. incriminare.
INCRIMIN├ü, incriminez, vb. I. Tranz. A acuza o persoan─â de s─âv├ór╚Öirea unei crime; p. gener. a ├«nvinov─â╚Ťi, a acuza. [Var.: ├«ncrimin├í vb. I] ÔÇô Din fr. incriminer.
INCRIMIN├üRE, incrimin─âri, s. f. Ac╚Ťiunea de a incrimina ╚Öi rezultatul ei; p. gener. ├«nvinuire, ├«nvinov─â╚Ťire, acuza╚Ťie, incrimina╚Ťie. [Var.: ├«ncrimin├íre s. f.] ÔÇô V. incrimina.
ÎNCRIMINÁ vb. I v. incrimina.
ÎNCRIMINÁRE s. f. v. incriminare.
INCRIMIN├ü, incriminez, vb. I. Tranz. A imputa cuiva acte criminale, a ├«nvinui pe cineva, a ├«nvinov─â╚Ťi. ÔÇô Prez. ind. ╚Öi: (├«nvechit) incr├şmin.
INCRIMIN├üRE, incrimin─âri, s. f. Ac╚Ťiunea de a incrimina ╚Öi rezultatul ei; ├«nvinov─â╚Ťire, ├«nvinuire, acuza╚Ťie. ÔÇô Variant─â: ├«ncrimin├íre (ODOBESCU, S. III 340) s. f.
ÎNCRIMINÁRE s. f. v. incriminare.
incriminá (a ~) vb., ind. prez. 3 incrimineáză
incrimináre s. f., g.-d. art. incriminắrii; pl. incriminắri
incrimin├í vb., ind. prez. 1 sg. incrimin├ęz, 3 sg. ╚Öi pl. incrimine├íz─â
incrimináre s. f., g.-d. art. incriminării; pl. incriminări
INCRIMIN├ü vb. v. acuza, inculpa, ├«nvinov─â╚Ťi, ├«nvinui.
INCRIMIN├üRE s. v. acuzare, acuza╚Ťie, inculpare, ├«nvinov─â╚Ťire, ├«nvinuire.
A incrimina Ôëá a dezvinov─â╚Ťi
A se incrimina Ôëá a se justifica
INCRIMINÁ vb. I. tr. A imputa cuiva acte criminale, a învinui pe cineva. [P.i. -nez și -min. / < fr. incriminer, it. incriminare].
INCRIMIN├üRE s.f. Ac╚Ťiunea de a incrimina ╚Öi rezultatul ei; ├«nvinuire, acuza╚Ťie; incrimina╚Ťie. [< incrimina].
INCRIMINÁ vb. tr. a imputa cuiva acte criminale, abuzuri etc.; a învinui. (< fr. incriminer, lat. incriminare)
A INCRIMIN├ü ~├ęz tranz. (persoane) A acuza de s─âv├ór╚Öirea unei crime. [Sil. in-cri-] /<fr. incriminer
incriminà v. a acuza de o crimă.
incriminare f. acuzare.
*incrimina╚Ťi├║ne f. (fr. incrimination, d. lat. crimin├ítio, -├│nis). Acuza╚Ťiune de o crim─â sa┼ş de un lucru ma─ş mic. ÔÇô ╚śi -├í╚Ťie ╚Öi -├íre.
*incrimin├ęz v. tr. (fr. incriminer, dup─â lat. criminor, -├íri, d. crimen, criminis, crim─â. V. recriminez). Acuz de o crim─â sa┼ş ╚Öi de un lucru ma─ş mic. Incriminez un demers, o ac╚Ťiune, consider ca mare vin─â.
incrimina vb. v. ACUZA. INCULPA. ÎNVINOVĂȚI. ÎNVINUI.
incriminare s. v. ACUZARE. ACUZAȚIE. INCULPARE. ÎNVINOVĂȚIRE. ÎNVINUIRE.

Incriminare dex online | sinonim

Incriminare definitie

Intrare: incrimina
incrimina verb grupa I conjugarea a II-a
încrimina verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: incriminare
încriminare
incriminare substantiv feminin