INCRIMINÁȚIE, incriminații, s. f. Incriminare. [Var.: incriminațiúne s. f.] – Din fr. incrimination.

INCRIMINAȚIÚNE s. f. v. incriminație.

INCRIMINÁȚIE, incriminații, s. f. (Înv.) Incriminare. [Var.: incriminațiúne s. f.] – Din fr. incrimination.

INCRIMINAȚIÚNE s. f. v. incriminație.

incrimináție (-ți-e) s. f., art. incrimináția (-ți-a), g.-d. art. incrimináției; pl. incrimináții, art. incrimináțiile (-ți-i-)

incrimináție s. f. (sil. -ți-e), art. incrimináția (sil. -ți-a), g.-d. art. incrimináției; pl. incrimináții, art. incrimináțiile (sil. -ți-i-)[1]

INCRIMINÁȚIE s. v. acuzare, acuzație, învinovățire, învinuire.[1]

INCRIMINÁȚIE s.f. Incriminare. [Gen. -iei, var. incriminațiune s.f. / cf. fr. incrimination, lat.bis. incriminatio].

INCRIMINAȚIÚNE s.f. v. incriminație.

INCRIMINÁȚIE s. f. incriminare. (< fr. incrimination, lat. incriminatio)

*incriminațiúne f. (fr. incrimination, d. lat. criminátio, -ónis). Acuzațiune de o crimă saŭ de un lucru maĭ mic. – Și -áție și -áre.