INCOMPETÉNȚĂ, incompetențe, s. f. Lipsă de competență. [Var.: incompetínță s. f.] – Din fr. incompétence.

INCOMPETÍNȚĂ s. f. v. incompetență.

INCOMPETÉNȚĂ, incompetențe, s. f. Lipsă de competență. [Var.: incompetínță s. f.] – Din fr. incompétence.

INCOMPETÍNȚĂ s. f. v. incompetență.

INCOMPETÉNȚĂ, incompetențe, s. f. Lipsă de pregătire pentru a judeca sau a decide asupra unui lucru. ♦ (Jur.) Lipsă de putere legală pentru a îndeplini o anumită atribuție. – Variantă: incompetínță s. f.

INCOMPETÍNȚĂ s. f. v. incompetență.

incompeténță s. f., g.-d. art. incompeténței; pl. incompeténțe

incompeténță s. f. competență[1]

INCOMPETÉNȚĂ s. v. incapacitate.[1]

Incompetență ≠ competență[1]

INCOMPETÉNȚĂ s.f. Lipsă de competență. ♦ (Jur.) Lipsa puterii legale de a îndeplini o anumită atribuție. [Var. incompetință s.f. / cf. fr. incompétence, it. incompetenza].

INCOMPETÍNȚĂ s.f. v. incompetență.

INCOMPETÉNȚĂ s. f. lipsă de competență. (< fr. incompétence)

INCOMPETÉNȚĂ f. Stare de incompetent; lipsă de cunoștințe sau de practică într-un anumit domeniu; ignoranță; neștiință. [G.-D. incompetenței] /<fr. incompétence[1]

incompetență f. 1. lipsă de competență judiciară: incompetența unui tribunal; 2. lipsa cunoștințelor cerute spre a decide: incompetența literară sau științifică.

*incompeténță f., pl. e (d. incompetent; fr. -ence). Lipsă de competență judiciară: incompetența unuĭ tribunal. Insuficiență științifică: incompetența unuĭ critic.

INCOMPETENȚĂ s. incapacitate, necompetență, nepregătire, nepricepere, (fig.) slăbiciune. (~ unui profesor.)