Dicționare ale limbii române

17 definiții pentru incoerență

INCOERÉNȚĂ, incoerențe, s. f. Lipsă de legătură logică (în gândire, în exprimare sau acțiune). [Pr.: -co-e-. – Var.: incoherénță s. f.] – Din fr. incohérence.
INCOHERÉNȚĂ s. f. v. incoerență.
INCOERÉNȚĂ, incoerențe, s. f. Lipsă de legătură logică (în gândire sau acțiune). [Pr.: -co-e-. – Var.: incoherénță s. f.] – Din fr. incohérence.
INCOHERÉNȚĂ s. f. v. incoerență.
INCOERÉNȚĂ, incoerențe, s. f. Faptul de a fi lipsit de (legătură) logică; lipsă de coerență. (Atestat în forma incoherență) Un erou de roman ca să trăiască trebuie să aibă o anume consecvență interioară, să fie definit, previzibil în gîndurile și gesturile sale, ferit de incoherențe. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 332, 4/1. – Variantă: incoherénță s. f.
INCOHERÉNȚĂ s. f. v. incoerență.
incoerénță s. f., g.-d. art. incoerénței; pl. incoerénțe
incoerénță s. f. coerență[1]
INCOERÉNȚĂ s. (livr.) ilogism.[1]
Incoerență ≠ coerență[1]
INCOERÉNȚĂ s.f. Lipsă de coerență, de legătură logică (în gândire, în acțiune). [Pron. -co-e-, var. incoherență s.f. / cf. fr. incohérence].
INCOHERÉNȚĂ s.f. v. incoerență.
INCOERÉNȚĂ s. f. faptul de a fi incoerent. (< fr. incohérence)
INCOERÉNȚĂ ~e f. Caracter incoerent; lipsă de coerență. /<fr. incohérence[1]
incoerență f. caracterul celor incoerente; fig. incoerența ideilor.
*incoerénță f., pl. e (d. coerență; fr. incohérence). Starea lucrurilor incoerente. Fig. Incoerența ideilor.
INCOERÉNȚĂ s. f. (cf. fr. incohérence): lipsă de legătură logică între cuvinte și între propoziții. I. este caracteristică accidentală a scrierii, a vorbirii, a stilului și a textului.

incoerență definitie

incoerență dex

Intrare: incoerență
incoerență substantiv feminin
incoherență