inclina definitie

2 intrări

17 definiții pentru inclina

ÎNCLINÁ, înclín, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) apleca în jos sau într-o parte; a (se) pleca. ♦ Refl. A face o plecăciune; a saluta; a (se) pleca, a (se) închina. ♦ Refl. Fig. (Despre soare) A coborî către asfințit, a apune; (despre zi) a se apropia de sfârșit. 2. Refl. Fig. A se declara convins; a admite, a accepta. 3. Intranz. Fig. A fi dispus să... ♦ A se simți atras de ceva, a simți vocație, atracție pentru ceva; a se apleca. 4. Refl. recipr. Fig. (Înv.) A avea legături de dragoste cu cineva. – Din fr. incliner, lat. inclinare.
ÎNCLINÁ, înclín, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) apleca în jos sau într-o parte; a (se) pleca. ♦ Refl. A face o plecăciune; a saluta; a (se) pleca, a (se) închina. ♦ Refl. Fig. (Despre soare) A coborî către asfințit, a apune; (despre zi) a se apropia de sfârșit. 2. Refl. Fig. A se declara convins; a admite, a accepta. 3. Intranz. Fig. A fi dispus să... ♦ A se simți atras de ceva, a simți vocație, atracție pentru ceva; a se apleca. 4. Refl. recipr. Fig. (Înv.) A avea legături de dragoste cu cineva. – Din fr. incliner, lat. inclinare.
ÎNCLINÁ, înclín, vb.I. 1. Refl. A se îndoi ușor (spre pămînt, în jos), a se pleca. V. încovoia. Poate vream ca să fiu umbră, poate vream să fiu lumină... Sau o floare ce pe țărmuri de pîraie se înclină. MACEDONSKI, O. I 71. El în brațe prinde fata, peste față i se-nclină. EMINESCU, O. I 79. Copilița se înclină, Ca o floare de grădină. ALECSANDRI, P. P. 206. ◊ Tranz. Dima și Fomete au înclinat capetele și au tăcut, ațintindu-și ochii asupra pămîntului. GALAN, Z. R. 30. ♦ A se pleca în fața cuiva în semn de salut, de admirație sau de devotament. V. închina. Tudor și Bîrnovă se înclinară, cu ochii plini de admirație neprefăcută. SADOVEANU, O. VII 83. Vei saluta trecătorii... Te înclini pînă la pămînt. SAHIA, N. 102. Străinu-n cale-i se înclină Și pe genunchi cade cu dor. ALECSANDRI, P. III 334. 2. Tranz. A apleca un corp, a-i da o poziție aplecată, a mări înclinația unui corp. ♦ Refl. Fig. (Despre soare) A se coborî (către asfințit); (p. ext. despre zi) a se apropia de sfîrșit. Ceasul e în deseară și ziua se înclină! GALACTION, O. I 34. Soarele se înclina. C. PETRESCU, S. 178. Soarele cam binișor S-a-nclinat către sfințite. COȘBUC, P. II 127. 3. Refl. Fig. A se lăsa convins, a admite, a aproba, a accepta, a se închina. Mă înclin în fața argumentelor tale. 4. Intranz. Fig. (Urmat de o completivă indirectă) A fi dispus să... Înclin să cred că e sincer. ▭ Cu atît mai puțin era înclinat să guste în acele împrejurări măreția peisajului. VORNIC, P. 188. ♦ A avea înclinație, a simți vocație, atracție (pentru o disciplină, o meserie etc.). Înclină spre inginerie. 5. Refl. reciproc. Fig. (Învechit) A avea legături de dragoste cu cineva. Oh, cît eram de liniștită pînă a nu mă înclina cu tine. FILIMON, C. 103. Lăsă toate ce avea și se înclină cu un ibovnic. GORJAN, H. II 121.
încliná (a ~) vb., ind. prez. 3 înclínă
încliná vb., ind. prez. 1 sg. înclín, 3 sg. și pl. înclínă
ÎNCLINÁ vb. 1. apleca. 2. v. povârni. 3. v. strâmba. 4. v. prosterna.
ÎNCLINÁ vb. v. apune, asfinți, coborî, dispărea, pieri, pleca.
A (se) înclina ≠ a (se) îndrepta
INCLINÁ vb. I. v. înclina.
ÎNCLINÁ vb. I. tr., refl. A (se) apleca (în jos sau într-o parte); a (se) îndoi. ♦ refl. A se pleca în fața cuiva, a se ploconi. ♦ refl. (Fig.) A fi convins, a se convinge. ♦ (Fig.) intr. A fi dispus să... [p.i. înclín, 3,6 -nă, var. inclina vb. I. / < fr. incliner, cf. lat., it. inclinare].
ÎNCLINÁ vb. I. tr., refl. a (se) apleca (în jos sau într-o parte); a (se) îndoi. II. refl. 1. a se pleca în fața cuiva. 2. (fig.) a fi convins, a se convinge. III. intr. (fig.) a fi dispus să... ◊ a se simți atras de ceva. (< fr. /s’/incliner, lat. inclinare)
A ÎNCLINÁ înclín 1. tranz. A face să se încline; a apleca. 2. intranz. fig. A simți atracție, predispoziție (pentru ceva). ~ spre muzică.[Sil. în-cli-] /<fr. incliner, lat. inclinare
A SE ÎNCLINÁ mă înclín intranz. 1) A-și schimba poziția normală, lăsându-se pe o parte. 2) (despre obiecte verticale) A lua o poziție oblică; a se apleca. 3) fig. (despre aștri) A se lăsa spre orizont; a asfinți; a apune; a declina; a coborî; a scăpăta. Soarele înclină spre asfințit. 4) v. A SE ÎNCHINA. /<fr. incliner, lat. inclinare
încliná, înclín, vb. I (reg.) a pune clini la o cămașă.
înclinà v. 1. a pune în pieziș, a îndrepta în jos: a înclina capul; 2. a fi aplecat: acest plan inclină; 3. a avea aplecarea sau dispozițiunea: a înclina la pace; 4. a-și îndoi corpul, a se prosterna: se inclina înaintea lui Dumnezeu.
*inclín, a v. tr. (lat. inclino, -áre. V. închin). Plec, aplec: a inclina capu. V. intr. Îs aplecat: acest zid inclină spre nord. Fig. Am aplicațiune, tind: acest copil inclină spre muzică. V. refl. Mă închin, mă aplec: mă inclin înaintea luĭ Dumnezeŭ.
ÎNCLINA vb. 1. a (se) apleca, a atîrna, a cădea, a (se) coborî, a (se) culca, a (se) curba, a (se) încovoia, a (se) îndoi, a (se) lăsa, a (se) pleca, (înv. și pop.) a (se) povedi, (reg.) a (se) poligni, (înv.) a (se) închina. (Crengile se ~ de rod.) 2. a (se) apleca, a (se) lăsa, a (se) pleca, a (se) povîrni, a (se) prăvăli, (pop. și fam.) a (se) hîi. (Casa s-a ~ pe-o parte.) 3. a (se) apleca, a (se) lăsa, a (se) strîmba, (pop. și fam.) a (se) hîi, (reg.) a (se) șoldi. (Stîlpul de telegraf s-a ~.) 4. a se închina, a se pleca, a se prosterna. (Se ~ adînc în fața lui.)

inclina dex

Intrare: înclina
înclina verb grupa I conjugarea I
Intrare: inclina
inclina verb grupa I conjugarea I