incitare definitie

2 intrări

22 definiții pentru incitare

INCITÁ, incít, vb. I. Tranz. A ațâța, a întărâta; a instiga la... – Din fr. inciter, lat., it. incitare.
INCITÁRE, incitări, s. f. Acțiunea de a incita și rezultatul ei; ațâțare, întărâtare, instigare, incitație. – V. incita.
INCITÁ, incít, vb. I. Tranz. (Livr.) A ațâța, a întărâta; a instiga la... – Din fr. inciter, lat., it. incitare.
INCITÁRE, incitări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a incita și rezultatul ei; ațâțare, întărâtare, instigare, incitație. – V. incita.
INCITÁ, incít, vb. I. Tranz. (Franțuzism) A ațîța, a întărîta; a îndemna (la o faptă rea), a instiga.
INCITÁRE, incitări, s. f. (Franțuzism) Acțiunea de a incita; ațîțare, întărîtare; îndemnare (la o faptă rea), instigare, incitație.
incitá (a ~) vb., ind. prez. 3 incítă
incitáre s. f., g.-d. art. incitắrii; pl. incitắri
incitá vb., ind. prez. 1 sg. incít, 3 sg. și pl. incită
incitáre s. f., g.-d. art. incitării; pl. incitări
INCITÁ vb. 1. v. instiga. 2. v. stimula.
INCITÁRE s. 1. v. instigare. 2. v. stimulare.
INCITÁ vb. I. tr. (Liv.) A ațâța, a întărâta; a instiga la... [P.i. 1 incít, 3,6 -tă. / < fr. inciter, cf. it., lat. incitare].
INCITÁRE s.f. Acțiunea de a incita și rezultatul ei; ațâțare, întărâtare; instigare. [< incita].
INCITÁ vb. tr. 1. a ațâța, a provoca, a instiga la... 2. a provoca un interes viu, stimulativ. (< fr. inciter, lat. incitare)
A INCITÁ incít tranz. (persoane) A aduce în mod intenționat la o stare de agitație, îndemnând la acțiuni dușmănoase; a instiga; a ațâța; a stârni; a provoca; a porni. /<fr. inciter, lat. incitare
INCITÁRE ~ări f. 1) v. A INCITA. 2) Îndemn la acțiuni violente; ațâțare; instigație; pornire; provocație. /v. a incita
*incít, a v. tr. (lat. ín-cito, -áre. V. ex-cit, citez). Excit, ațîț, instig, îndemn: a incita la revoltă.
*incitațiúne f. (lat. incitátio, -ónis). Acțiunea de a incita, instigațiune. – Și -áție și -áre.
INCITA vb. a agita, a ațîța, a instiga, a întărîta, a provoca, a stîrni, a tulbura, (pop.) a sumuța, (înv. și reg.) a scorni, (reg.) a smomi, a zădărî, (fig.) a asmuți, a monta. (El ~ masele.)
INCITARE s. ațîțare, instigare, instigație, întărîtare, provocare, stîrnire, tulburare, (rar) incitație, provocație, (pop.) zădărîre. (~ maselor.)
incitare (fr. inciter „a ațâța”), orice enunț elementar sau contextual prin care vorbitorul ne face să simțim cum cuvintele pot dezlănțui faptele, de obicei prin propoziții imperative violente, puternic motivate în prealabil (P): „Zdrobiți orânduiala cea crudă și nedreaptă, Ce lumea o împarte în mizeri și bogați! Atunci când după moarte răsplata nu v-așteaptă, Faceți ca-n astă lume să aibă parte dreaptă, Egală fiecare, și să trăim ca frați!” (Eminescu). „Nu căuta dreptatea domnească, frățioare, Ia pe ciocoi ca hreanul, și-l dă pe răzătoare.” (T. Arghezi)

incitare dex

Intrare: incita
incita verb grupa I conjugarea I
Intrare: incitare
incitare substantiv feminin