INCITÁȚIE, incitații, s. f. Incitare. – Din fr. incitation, lat. incitatio.

INCITÁȚIE, incitații, s. f. (Livr.) Incitare. – Din fr. incitation, lat. incitatio.[1]

INCITÁȚIE, incitații, s. f. (Franțuzism) Incitare. Lupta pentru prioritate devine pentru ideologii burghezi o armă de propagandă a «inegalității spirituale» a popoarelor, de incitație la dușmănie și certuri între popoare. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 162, 13/5.

incitáție (-ți-e) s. f., art. incitáția (-ți-a), g.-d. art. incitáției; pl. incitáții, art. incitáțiile (-ți-i-)

incitáție s. f. (sil. -ți-e), art. incitáția (sil. -ți-a), g.-d. art. incitáției; pl. incitáții, art. incitáțiile (sil. -ți-i-)[1]

INCITÁȚIE s. v. ațâțare, incitare, instigare, instigație, întărâtare, provocare, stârnire, tulburare.[1]

INCITÁȚIE s.f. Incitare; instigare. [Gen. -iei, var. incitațiune s.f. / cf. fr. incitation, lat. incitatio].

INCITÁȚIE s. f. incitare. (< fr. incitation, lat. incitatio)

*incitațiúne f. (lat. incitátio, -ónis). Acțiunea de a incita, instigațiune. – Și -áție și -áre.

incitație s. v. AȚÎȚARE. INCITARE. INSTIGARE. INSTIGAȚIE. ÎNTĂRÎTARE. PROVOCARE. STÎRNIRE. TULBURARE.