INCHIZITÓR, inchizitori, s. m. Judecător din tribunalul ecleziastic al Inchiziției. ♦ Fig. Anchetator aspru. – Din fr. inquisiteur.

INCHIZITÓR, inchizitori, s. m. Judecător din tribunalul ecleziastic al inchiziției. ♦ Fig. Anchetator aspru. – Din fr. inquisiteur.

INCHIZITÓR, inchizitori, s. m. Judecător din tribunalul ecleziastic al inchiziției. Are o figură de inchizitor tînăr, cu fața osoasă. CAMIL PETRESCU, U. N. 247. ♦ Fig. Anchetator aspru.

inchizitór s. m., pl. inchizitóri

inchizitór s. m., pl. inchizitóri

INCHIZITÓR s.m. Judecător al inchiziției. ♦ (Fig.) Anchetator necruțător, aspru. [Cf. it. inquisitore, fr. inquisiteur, lat. inquisitor].

INCHIZITÓR s. m. 1. judecător al inchiziției. 2. (fig.) anchetator necruțător, aspru. (< fr. inquisiteur, lat. inquisitor)

INCHIZITÓR ~i m. 1) Judecător din tribunalul inchiziției. 2) fig. Anchetator care interoghează în mod autoritar și foarte aspru. /<fr. inquisiteur

inchizitor m. 1. membru al închizițiunii; 2. fig. cel ce face anchete minuțioase.

*inchizitór s. m. (lat. inquisítor, -óris). Membru al tribunaluluĭ inchizițiuniĭ: inchizitoriĭ eraŭ în general din ordinu sfîntuluĭ Dominic. Adj. (-tor, -toare). Care cercetează riguros și arbitrar.