INCÉNDIU, incendii, s. n. Foc mare care cuprinde (și distruge parțial sau total) o clădire, o pădure etc.; pârjol. – Din lat. incendium. Cf. it. incendio, fr. incendie.

INCÉNDIU, incendii, s. n. Foc mare care cuprinde (și distruge parțial sau total) o clădire, o pădure etc.; pârjol. – Din lat. incendium. Cf. it. incendio, fr. incendie.

INCÉNDIU, incendii, s. n. Foc mare, producător de pagube, care cuprinde și mistuie clădiri, păduri etc. V. pîrjol. Pericol de incendiu. Pompă de incendiu. ▭ Incendiul crescuse și se înălța spre cer ca un stîlp de flacără. DUMITRIU, N. 49. Într-o noapte izbucni un incendiu la casa lui Stamati. BART, E. 268. Așa lasă toate incendiile mari, după ce se sting, o provizie de căldură ascunsă, de care multă vreme mai fumegă zidurile arse. VLAHUȚĂ, O. A. III 60.

incéndiu [diu pron. diu] s. n., art. incéndiul; pl. incéndii, art. incéndiile (-di-i-)

incéndiu s. n. [-diu pron. -diu], art. incéndiul; pl. incéndii, art. incéndiile (sil. -di-i-)

INCÉNDIU s. foc, pârjol, (înv. și reg.) pojar, (reg.) pârlitură. (Un ~ a distrus clădirea.)

INCÉNDIU s.n. Foc mare; pârjol. [Pron. -diu. / < lat. incendium, cf. it. incendio, fr. incendie].

INCÉNDIU s. n. foc mare; pârjol. (< lat. incendium, it. incendio, fr. incendie)

INCÉNDIU ~i n. Foc mare care se propagă cauzând mari pierderi materiale. [Sil. -diu] /<lat. incendium, fr. incendie

incendiu n. 1. foc mare; 2. turburări revoluționare.

*incéndiŭ n. (lat. in-cendium, d. in-céndere, a aprinde. V. încing, incandescent). Aprinderea unuĭ edificiŭ, uneĭ pădurĭ, uneĭ recolte ș. a. Fig. Sedițiune, răscoală.

INCENDIU s. foc, pîrjol, (înv. și reg.) pojar, (reg.) pîrlitură. (Un ~ a distrus clădirea.)