INCARNÁȚIE, incarnații, s. f. Incarnare. – Din fr. incarnation.

INCARNÁȚIE, incarnații, s. f. Incarnare. – Din fr. incarnation.

incarnáție (-ți-e) s. f., art. incarnáția (-ți-a), g.-d. art. incarnáției; pl. incarnáții, art. incarnáțiile (-ți-i-)

incarnáție s. f. (sil. -ți-e), art. incarnáția (sil. -ți-a), g.-d. art. incarnáției; pl. incarnáții, art. incarnáțiile (sil. -ți-i-)

INCARNÁȚIE s. v. întrupare.

INCARNÁȚIE s.f. Incarnare. [Gen. -iei, var. incarnațiune s.f. / < fr. incarnation, lat. incarnatio].

INCARNÁȚIE s. f. incarnare. (< fr. incarnation, lat. incarnatio)

incarnați(un)e f. întrupare, se zice în special de taina prin care cuvântul lui D-zeu s’a făcut trup.

*incarnațiúne f. (lat. incarnátio, -ónis). Întrupare. Acțiunea pin care Isus Hristos s’a făcut om, unind natura divină cu forma umană (la catolicĭ). – Și -áție.