inamic definitie

21 definiții pentru inamic

INAMÍC, -Ă, inamici, -ce, adj., s. m. și f. 1. S. m. și f. Statul beligerant adversar în caz de război; p. ext. forțele armate și cetățenii acestui stat. ♦ Dușman în viața de fiecare zi. 2. Adj. Care aparține statului beligerant adversar sau cetățenilor săi. ♦ Dușmănos, ostil. [Var.: (înv.) inimíc, -ă adj., s. m. și f.] – Din lat. inimicus (după amic).
INIMÍC, -Ă adj., s. m. și f. v. inamic.
INAMÍC, -Ă, inamici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. Dușman, vrăjmaș (în război, în viața de fiecare zi etc.). 2. Adj. Dușmănos, ostil. [Var.: (înv.) inimíc, -ă adj., s. m. și f.] – Din lat. inimicus (după amic).
INIMÍC, -Ă, adj., s. m. și f. v. inamic.
INAMÍC1, -Ă, inamici, -e, adj. 1. Care aparține dușmanului; dușman. Țară inamică. Armate inamice. 2. (Și în forma învechită inimic) Dușmănos, ostil. Admiră această inimă țesută din atîtea fibre inimice. GALACTION, O. I 347. Măști rîzînde puse bine pe-un caracter inimic. EMINESCU, O. I 35. – Variantă: (învechit) inimíc, -ă adj.
INAMÍC2, -Ă, inamici, -e, s. m. și f. Dușman, vrăjmaș. Și cred că vom fi prieteni... – De altminteri nici n-am fost inamici. Și chiar dacă am fi fost, cată să încheiem pace. SADOVEANU, P. M. 35. Dacă tu stai și inamicul pornește la atac, artileria ta trage. CAMIL PETRESCU, U. N. 410.
INIMÍC, -Ă adj. v. inamic.
!inamíc (i-na-/in-a-) adj. m., s. m., pl. inamíci; adj. f., s. f. inamícă, pl. inamíce
inamíc adj. m., s. m. (sil. mf. in-) amic[1]
INAMÍC s., adj. 1. s., adj. v. dușman. 2. adj. v. dușmănos.[1]
Inamic ≠ amic, prieten[1]
INAMÍC, -Ă adj., s.m. și f. Dușman, potrivnic, vrăjmaș. ♦ (Cel) care este dușmănos, ostil. [Var. inimic, -ă adj., s.m.f. / < lat. inimicus].
INIMÍC, -Ă adj., s.m. și f. v. inamic.
INAMÍC, -Ă I. adj., s. m. f. (stat, putere etc.) dușman, vrăjmaș, adversar. II. adj. 1. dușmănos, ostil. 2. care aparține statului beligerant, adversar. (după lat. inimicus)
INAMÍC1 ~că (~ci, ~ce) Care aparține dușmanului; propriu dușmanului; dușmănesc; vrăjmășesc. [Sil. in-a-] /<lat. inimicus[1]
INAMÍC2 ~ci m. 1) Persoană care manifestă agresivitate sau agresivitate sau ură față de cineva (sau ceva); dușman; vrăjmaș. 2) Stat (sau armată) cu care un alt stat este în stare de război; dușman; vrăjmaș. [Sil. in-a-] /<lat. inimicus[1]
inimic a. și m. dușman, vrăjmaș.
*ĭnamic, V. inimic.
*inimíc, -ă adj. și s. (lat. in-imicus, d. in-, ne, și amicus, amic). Dușman, adversar. – Ob. inamic (după amic).
INAMIC s., adj. 1. s., adj. adversar, dușman, potrivnic, vrăjmaș, (pop.) pizmaș, pizmuitor, (înv. și reg.) pizmătar, pizmătareț, (înv.) neamic, neprieten, nepriitor, pîrîș, sculător. (Armata ~.) 2. adj. dușmănos, neprietenesc, neprietenos, ostil, potrivnic, vrăjmaș, (pop.) pizmaș, pizmuitor, vrăjmășesc, (înv. și reg.) pizmătar, pizmătareț, (reg.) vrăjmășos, (înv.) dușmănesc, mînios, potrivitor. (O acțiune ~.)
inamíc, inamici s. m. (intl.) polițist.

inamic dex

Intrare: inamic (adj.)
inamic adjectiv
  • silabisire: in-
inimic adjectiv
Intrare: inamic (s.m.)
inamic substantiv masculin
  • silabisire: in-
inimic substantiv masculin