INALIENÁBIL, -Ă, inalienabili, -e, adj. (Despre drepturi, bunuri) Care nu poate face obiectul unui act de înstrăinare. [Pr.: -li-e-] – Din fr. inaliénable.

INALIENÁBIL, -Ă, inalienabili, -e, adj. (Despre drepturi, bunuri) Care, potrivit legii sau voinței părților, nu poate fi înstrăinat. [Pr.: -li-e-] – Din fr. inaliénable.

INALIENÁBIL, -Ă, inalienabili,-e, adj. Care nu poate fi înstrăinat. Fiecare popor are dreptul suveran și inalienabil de a-și orîndui viața conform propriei sale voințe, fără nici un amestec dinafară. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2533. – Pronunțat: -li-e-.

!inalienábil (i-na-li-e-/in-a-) adj. m., pl. inalienábili; f. inalienábilă, pl. inalienábile

inalienábil adj. m. (sil. mf. in-) alienabil

Inalienabil ≠ alienabil

INALIENÁBIL, -Ă adj. Care nu se poate înstrăina. [Pron. -li-e-. / cf. fr. inaliénable, it. inalienabile].

INALIENÁBIL, -Ă adj. (despre bunuri, proprietăți, drepturi) care nu poate fi înstrăinat. (< fr. inaliénable, lat. inalienabilis)

INALIENÁBIL ~ă (~i, ~e) jur. (despre bunuri materiale, drepturi) Care nu poate fi înstrăinat, vândut. [Sil. in-a-li-e-] /<fr. inaliénable

inalienabil a. care nu poate fi înstrăinat, vândut sau dat: bunurile dotale ale minorilor și interzișilor, sunt inalienabile.

*inalienábil, -ă adj. (d. alienabil; fr. -able). Care nu se poate aliena (vinde saŭ da).