IMUNOTERAPÍE s. f. Metodă de tratament care constă în administrarea de seruri și vaccinuri care conțin anticorpi specifici bolii respective. – Din fr. immunothérapie.

IMUNOTERAPÍE s. f. Metodă de tratament care constă în administrarea de seruri și vaccinuri care conțin anticorpi specifici bolii respective. – Din fr. immunothérapie.

imunoterapíe s. f., art. imunoterapía, g.-d. imunoterapíi, art. imunoterapíei

imunoterapíe s. f., art. imunoterapía, g.-d. imunoterapíi, art. imunoterapíei

IMUNOTERAPÍE s.f. (Med.) Metodă de tratament constând în administrarea de seruri și vaccinuri care conțin antigeni sau anticorpi specifici bolii respective. [Gen. -iei. / < fr. immunothérapie].

IMUNOTERAPÍE s. f. tratament în administrarea de seruri și vaccinuri care conțin antigeni sau anticorpi specifici bolii respective. (< fr. immunothéraphie)

IMUNOTERAPÍE f. med. Metodă terapeutică care constă în folosirea unor preparate imunizatoare (seruri, vaccinuri) în tratamentul bolilor infecțioase. [G.-D. imunoterapiei] /<fr. immunothérapie

imunoterapíe s. f. (med.) Administrare preventivă de seruri specifice ◊ „Imunoterapia cancerului tinde să lămurească de ce organismul [...] «tolerează» țesutul canceros.” Sc. 9 II 63 p. 4 (din fr. immunothérapie; cf. engl. imunoradiotherapy; PR 1952, DMC 1966, BD 1968; DEX, DN3)

IMUNO- „imun, imunitate”. ◊ L. immunis „apărat, scutit” > fr. immuno-, germ. id., engl. id., ït. id. > rom. imuno-. □ ~electroforeză (v. electro-, v. -foreză), s. f., adaptare a tehnicii electroforetice pentru imunizare; ~gen (v. -gen1), adj., care produce imunitate; ~geneză (v. -geneză), s. f., teorie asupra legilor de dezvoltare și de manifestare a rezistenței la organismele animale și vegetale; ~hematologie (v. hemato-, v. -logie1), s. f., ramură a hematologiei care se bazează pe concepția că o serie de hemopatii rezultă din acțiunea unor factori imunologici; ~hemoliză (v. hemo-, v. -liză), s. f., proces de distrugere a hematiilor sub acțiunea anticorpilor antieritrocitari corespunzători; ~logie (v. -logie1), s. f., disciplină care studiază fenomenele de imunitate; ~osmoforeză (v. osmo-2, v. -foreză), s. f., metodă rapidă pentru identificarea virusurilor prin reacții simulate de serologie și de electroforeză; ~patologie (v. pato-, v. -logie1), s. f., studiu al reacțiilor morbide provocate de apariția unui antigen în organism; ~terapie (v. -terapie), s. f., tratament preventiv prin administrarea de seruri sau vaccinuri care conțin anticorpi sau antigeni.