IMÚN, -Ă, imuni, -e, adj. Care prezintă imunitate; care nu poate contracta o anumită boală infecțioasă. – Din fr. immun, lat. immunis.

IMÚN, -Ă, imuni, -e, adj. Care prezintă imunitate; care nu poate contracta o anumită boală infecțioasă. – Din fr. immun, lat. immunis.[1]

IMÚN, -Ă, imuni, -e, adj. Care nu poate contracta o boală infecțioasă (în urma imunizării naturale sau artificiale).

imún adj. m., pl. imúni; f. imúnă, pl. imúne

imún adj. m., pl. imúni; f. sg. imúnă, pl. imúne[1]

IMÚN, -Ă adj. Care prezintă imunitate (1). // (În forma imuno-) Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) imunitate”. [< lat. immunis, fr. immun].

IMÚN, -Ă adj. 1. care prezintă imunitate (1). 2. (fig.) insensibil (la). (< fr. immun, lat. immunis)

imún (imúnă), adj. – Care nu poate contracta o boală infecțioasă, scutit de. Lat. immunis (sec. XIX). – Der. (din fr.) imunitate, s. f.; imuniza, vb.

IMÚN ~a (~i, ~e) Care are imunitate; rezistent la îmbolnăviri. /<fr. immun, lat. immunis[1]

imun a. Med. rezistent la, de care nu se atinge (o boală).

*imún, -ă adj. (lat. im-múnis, d. in-, fără, și munus, sarcină, impunere. V. munițiune, remunerațiune). Scutit de impozite (de sarcinĭ, de datoriĭ). Inatacabil de boală: negriĭ îs imunĭ față de frigurile galbene. V. îndemn.