IMPUTAȚIÚNE s.f. v. imputație.

imputațiune f. Jur. compensarea ori scăderea unei sume: dacă datoriile sunt de egală natură, imputațiunea se face asupra celei mai vechi.

imputațiúne f. (lat. im-putátio, -ónis). Acțiunea de a imputa. Reproș fundat orĭ nu. Acțiunea de a aplica exact o cheltuĭală în capitulu bugetuluĭ care ar trebui s’o suporte regular: falsele imputațiunĭ constitue viramente. – Și -áție și -áre.