Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

28 defini╚Ťii pentru imputare

IMPUT├ü, imp├║t, vb. I. Tranz. ╚Öi refl. impers. 1. A (i se) repro╚Öa, a (i se) atribui cuiva fapte, atitudini, gesturi nepotrivite, condamnabile. 2. A face pe cineva r─âspunz─âtor de o pagub─â adus─â unei institu╚Ťii, ├«ntreprinderi (unde lucreaz─â), oblig├óndu-l la desp─âgubiri. ÔÇô Din fr. imputer, lat. imputare.
IMPUT├üRE, imput─âri, s. f. Ac╚Ťiunea de a (se) imputa ╚Öi rezultatul ei; repro╚Ö, mustrare, ├«nvinuire. ÔÖŽ (Concr.) Imputa╚Ťie. ÔÇô V. imputa.
IMPUT├ü, imp├║t, vb. I. Tranz. ╚Öi refl. impers. 1. A (i se) repro╚Öa, a (i se) atribui cuiva fapte, atitudini, gesturi nepotrivite, condamnabile. 2. A face pe cineva r─âspunz─âtor de o pagub─â adus─â unei institu╚Ťii, ├«ntreprinderi (unde lucreaz─â), oblig├óndu-l la desp─âgubiri. ÔÇô Din fr. imputer, lat. imputare.
IMPUT├üRE, imput─âri, s. f. Ac╚Ťiunea de a (se) imputa ╚Öi rezultatul ei; repro╚Ö, mustrare, ├«nvinuire. ÔÖŽ (Concr.) M─âsur─â prin care se dispune re╚Ťinerea din c├ó╚Ötigul unui angajat sau cooperator a desp─âgubirilor pentru paguba cauzat─â de acesta institu╚Ťiei sau ├«ntreprinderii unde lucreaz─â; sum─â care trebuie pl─âtit─â pentru aceast─â pagub─â; imputa╚Ťie. ÔÇô V. imputa.
IMPUT├ü, imp├║t, vb. I. Tranz. (Construit cu dativul) 1. A repro╚Öa cuiva fapte, atitudini, gesturi nepotrivite. I-a imputat cochet─âria ca o crim─â. REBREANU, R. I 174. ÔŚŐ Refl. impers. Dac─â cumva ni s-ar imputa c─â aceste considera╚Ťiuni s├«nt prea mult abstracte ╚Öi ni s-ar cere ca... s─â ne l─âs─âm pe t─âr├«muri mai practice. ODOBESCU, S. III 330. 2. A face pe cineva r─âspunz─âtor de o pagub─â ivit─â ├«n cadrul func╚Ťiei pe care o de╚Ťine, a trage la r─âspundere, a obliga la desp─âgubiri. ÔÇô Variant─â: (├«nvechit ╚Öi popular) ├«mputa (RETEGANUL, P. IV 71, PANN, P. V. II 64) vb. I.
IMPUT├üRE, imput─âri, s. f. 1. Ac╚Ťiunea de a imputa ╚Öi rezultatul ei; repro╚Ö, ├«nvinuire, mustrare. Pricepuse tonul de imputare, de enervare r─âstit─â ╚Öi m├«nie. DUMITRIU, B. F. 51. Sim╚Ťi limpede c─â flac─âra din ochii condamnatului i se prelinge ├«n inim─â ca o imputare dureroas─â. REBREANU, P. S. 24. Dac─â avea pe d├«nsa o hain─â sau tartan, i-l trecea cu sila pe spate, ├«i da un pumn u╚Öor, de imputare, ╚Öi-l gonea ├«n cas─â. BASSARABESCU, V. 9. 2. ├Änvinuire adus─â cuiva pentru o pagub─â cauzat─â institu╚Ťiei unde activeaz─â ╚Öi pe care este obligat s─â o acopere.
ÎMPUTÁ vb. I v. imputa.
imputá (a ~) vb., ind. prez. 3 impútă
imputáre s. f., g.-d. art. imputắrii; pl. imputắri
imputá vb., ind. prez. 1 sg. impút, 3 sg. și pl. impútă
imputáre s. f., g.-d. art. imputării; pl. imputări
IMPUTÁ vb. v. reproșa.
IMPUT├üRE s. 1. v. repro╚Ö. 2. admonestare, ceart─â, certare, dojan─â, dojenire, moral─â, mustrare, observa╚Ťie, repro╚Ö, (pop. ╚Öi fam.) be╚Öteleal─â, mu╚Ötruluial─â, ocar─â, (├«nv. ╚Öi reg.) ├«nfruntare, probozeal─â, (reg.) probaz─â, probozenie, (prin Mold.) b─ânat, (Mold.) ╚Ömotru, (├«nv.) d─âsc─âlie, ├«mput─âciune, ├«nv─â╚Ť─âtur─â, preobr─âzitur─â, probozire, r─âp╚Öte, remonstrare, zabrac, (fam. fig.) s─âpuneal─â, scutur─âtur─â. (~ pe care a primit-o l-a potolit.)
IMPUT├ü vb. I. 1. tr., refl. A (se) atribui cuiva purt─âri, fapte ur├óte, nepotrivite. 2. tr. A obliga pe cineva s─â pl─âteasc─â o sum─â de bani ca desp─âgubire pentru o pagub─â adus─â unei institu╚Ťii ├«n cadrul unei func╚Ťii de╚Ťinute de acea persoan─â. [P.i. imp├║t, 3,6 -t─â, var. ├«mputa vb. I. / < fr. imputer, cf. lat. imputare].
IMPUT├üRE s.f. Ac╚Ťiunea de a (se) imputa ╚Öi rezultatul ei; imputa╚Ťie. [< imputa].
ÎMPUTÁ vb. I. v. imputa.
IMPUTÁ vb. I. tr., refl. a(-și) reproșa purtări, fapte reprobabile. II. tr. a obliga pe cineva să plătească o sumă de bani pentru compensarea unui prejudiciu, a unei lipse în gestiune etc. (< fr. imputer, lat. imputare)
imput├í (imput├ít, imput├ít), vb. ÔÇô 1. A face pe cineva r─âspunz─âtor de o pagub─â. ÔÇô 2. A repro╚Öa. ÔÇô 3. A insulta, a oc─âr├«. Lat. imput─üre (Pu╚Öcariu 796; Candrea-Dens. 828; REW 4324; DAR; Rosetti, I, 173). Este cuv├«nt ├«nv., care abia dac─â supravie╚Ťuie╚Öte ├«n c├«teva regiuni, fiind ├«nlocuit de dubletul neol. imputa, din fr. imputer. ÔÇô Der. ├«mput─âciune, s. f. (├«nv., ceart─â, disput─â); ├«mput─âtor, adj. (├«nv., injurios).
A IMPUT├ü imp├║t tranz. 1) (ac╚Ťiuni sau fapte reprobabile) A atribui ca ├«nvinuire; a repro╚Öa. 2) (persoane) A obliga s─â pl─âteasc─â o imputa╚Ťie. /<fr. imputer, lat. imputare
IMPUT├üRE ~─âri f. 1) v. A IMPUTA. 2) Dezaprobare verbal─â adresat─â cuiva ├«n semn de nemul╚Ťumire (pentru fapte sau vorbe reprobabile); repro╚Ö; b─ânuial─â; dojan─â; mustrare. [G.-D. imput─ârii] /v. a imputa
imput├á v. 1. a atribui cuiva o fapt─â blamabil─â; 2. a-╚Öi face imput─âri; 3. Jur. a ├«ntrebuin╚Ťa o plat─â la o datorie.
imputare f. ceea ce se zice cuiva spre a-i însufla părere-de-rău sau rușine.
*imp├║t ╚Öi -├ęz, a -├í v. tr. (lat. imputo, -put├íre. V. cont, comp├║t, deputat, reputa╚Ťiune). Repro╚Öez, mustru, atribu─ş cu─şva o gre╚Öeal─â ╚Öi-─ş fac observa╚Ťiun─ş. Pun ├«n socoteal─â: a imputa unu─ş soldat perderea unu─ş efect militar. V. ├«mput 1.
imputa╚Ťi├║ne f. (lat. im-put├ítio, -├│nis). Ac╚Ťiunea de a imputa. Repro╚Ö fundat or─ş nu. Ac╚Ťiunea de a aplica exact o cheltu─şal─â ├«n capitulu bugetulu─ş care ar trebui sÔÇÖo suporte regular: falsele imputa╚Ťiun─ş constitue viramente. ÔÇô ╚śi -├í╚Ťie ╚Öi -├íre.
1) ├«mp├║t, a -├í v. intr. (lat. imputo, -├íre. V. imput). Vech─ş. Mustru, repro╚Öez: Iisus ├«mputa ora╚Öelor. Vidin. Regret ce-am d─âruit: ├«m─ş ├«mput. V. refl. M─â cert, m─â c─şorov─â─şesc: n─ârodul se ├«mputa cu Mo─şsi.
├«mput├íre f. Vech─ş. ├Ämput─âc─şune.
IMPUTA vb. a reproșa, (prin Mold.) a(-i) bănui, (înv.) a prihăni.
IMPUTARE s. 1. imputa╚Ťie, ├«nvinuire, repro╚Ö, vin─â, (livr.) reprehensiune, (prin Mold.) b─ânat, (├«nv.) pricin─â, prihan─â. (Nu merit─â nici o ~.) 2. admonestare, ceart─â, certare, dojan─â, dojenire, moral─â, mustrare, observa╚Ťie, repro╚Ö, (pop. ╚Öi fam.) be╚Öteleal─â, mu╚Ötruluial─â, ocar─â, (├«nv. ╚Öi reg.) ├«nfruntare, probozeal─â, (reg.) probaz─â, probozenie, (prin Mold.) b─ânat, (Mold.) ╚Ömotru, (├«nv.) d─âsc─âlie, ├«mput─âciune, ├«nv─â╚Ť─âtur─â, preobr─âzitur─â, probozire, r─âp╚Öte, remonstrare, zabrac, (fam. fig.) s─âpuneal─â, scutur─âtur─â. (~ pe care a primit-o l-a potolit.)

Imputare dex online | sinonim

Imputare definitie

Intrare: imputa
imputa verb grupa I conjugarea I
Intrare: imputare
imputare substantiv feminin
Intrare: împuta
împuta verb grupa I conjugarea I
Intrare: împutare
împutare