Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

2 intr─âri

20 defini╚Ťii pentru impus

IMP├ÜNE, impun, vb. III. 1. Tranz. A face ca o idee, o m─âsur─â, o directiv─â etc. s─â fie acceptate ╚Öi urmate; a face necesar─â ├«ndeplinirea unei ac╚Ťiuni; a constr├ónge pe cineva s─â accepte, s─â fac─â ceva; a obliga. 2. Intranz. A insufla cuiva respect, stim─â, team─â etc. ÔÖŽ Tranz. A face ca cineva s─â devin─â respectat, stimat sau temut. ÔÖŽ Refl. A c─âp─âta prestigiu, a se afirma; a ├«nvinge, a birui. 3. Tranz. A supune pe cineva la plata unui impozit. [Perf. s. impusei, part. impus] ÔÇô Din lat. imponere (ref─âcut dup─â pune; cu sensuri dup─â fr. imposer).
IMP├ÜS, -─é, impu╚Öi, -se, adj. Care trebuie urmat ├«ntocmai; care trebuie f─âcut, ├«ndeplinit; obligatoriu. ÔÇô V. impune.
IMP├ÜNE, imp├║n, vb. III. 1. Tranz. A face ca o idee, o m─âsur─â, o directiv─â etc. s─â fie acceptate ╚Öi urmate; a face necesar─â ├«ndeplinirea unei ac╚Ťiuni; a constr├ónge pe cineva s─â accepte, s─â fac─â ceva; a obliga. 2. Intranz. A insufla cuiva respect, stim─â. ÔÖŽ Tranz. A face ca cineva s─â devin─â respectat, stimat sau temut. ÔÖŽ Refl. A c─âp─âta prestigiu, a se afirma; a ├«nvinge, a birui. 3. Tranz. A supune pe cineva unui impozit. ÔÇô Din lat. imponere (ref─âcut dup─â pune; cu sensuri dup─â fr. imposer).
IMP├ÜS, -─é, impu╚Öi, -se, adj. Care trebuie urmat ├«ntocmai; care trebuie f─âcut, ├«ndeplinit; obligatoriu. ÔÇô V. impune.
IMP├ÜNE, imp├║n, vb. III (Adesea construit cu dativul) 1. Tranz. A face ca o idee, o m─âsur─â, o directiv─â, o conducere s─â fie acceptat─â ╚Öi urmat─â (de bun─âvoie sau prin constr├«ngere). Prin pacea de la Kuciuc-Kainargi (1774), Rusia reu╚Öe╚Öte s─â impun─â Turciei sl─âbirea monopolului [asupra ╚Ť─ârilor rom├«ne╚Öti]. IST. R.P.R. 236. Fie╚Öicine are dreptul a cere r─âsturnarea chiar a unei legi, c├«nd aceea i se pare c─â a devenit neaplicabil─â sau v─ât─âm─âtoare pentru institutul sau pentru societatea ce ╚Öi-a impus-o. ODOBESCU, S. II 332. F─âr─â a avea preten╚Ťie de a impune cuiva ideile noastre... NEGRUZZI, S. I 349. ÔŚŐ (Urmat de o completiv─â direct─â) Lupta popoarelor pentru pace poate impune ca spiritul tratativelor s─â triumfe asupra politicii de for╚Ť─â. SC├ÄNTEIA, 1953, nr. 2734. ÔÖŽ A face ca o ac╚Ťiune s─â devin─â necesar─â ╚Öi s─â fie dus─â la ├«ndeplinire. Dezvoltarea continu─â a for╚Ťelor de produc╚Ťie, trecerea lor de la o treapt─â de dezvoltare la alta impune schimbarea corespunz─âtoare a bazei, impune caracterul istoric, trec─âtor al bazei. LUPTA DE CLAS─é, 1952, nr. 6, 90. 2. Intranz. A insufla (cuiva) respect (prin for╚Ť─â sau prin merite, valoare, prestigiu). Demoralizaser─â o╚Ötile, care acum nu mai impuneau turcilor. NEGRUZZI, S. I 277. ÔŚŐ Fig. Pacea, resignarea, calmul serii... ├«mi impuneau ╚Öi m─â biruiau. GALACTION, O. I 348. ÔÖŽ Tranz. A face ca cineva s─â se afirme, s─â devin─â respectat, stimat sau temut. ├Ä╚Ťi m─ârturisesc c─â mi-a trebuit mare abilitate s─â te impun celorlal╚Ťi. C. PETRESCU, C. V. 158. ÔÖŽ Refl. A-╚Öi deschide drum, a se afirma. Marx ╚Öi Engels au dovedit c─â socialismul nu se va impune prin biruin╚Ťa ┬źra╚Ťiunii eterne┬╗, ci prin lupta de clas─â a proletariatului, care exprim─â cerin╚Ťele dezvolt─ârii vie╚Ťii materiale a societ─â╚Ťii. LUPTA DE CLAS─é, 1953, nr. 7, 49. Se ├şmpune ┬źContemporanul┬╗, care apare ├«ntre 1881 ╚Öi 1891 la Ia╚Öi. IST. R.P.R. 431. 3. Tranz. A supune pe cineva unui impozit (├«n condi╚Ťiile stabilite de lege). L-a impus pe anul ├«n curs. ÔÇô Forme gramaticale: perf. s. impusei, part. impus.
IMPÚS, -Ă, impuși, -se, adj. La care este obligat cineva, care i se impune cuiva.
imp├║ne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. ╚Öi 3 pl. imp├║n; conj. prez. 3 s─â imp├║n─â; ger. impunß║ąnd
impúne vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. impún; conj. prez. 3 sg. și pl. impúnă; ger. impunând
impús adj. m., pl. impúși; f. sg. impúsă, pl. impúse
IMP├ÜNE vb. 1. (├«nv. ╚Öi reg.) a supune. (├Äl ~ la un impozit de...) 2. v. impulsiona. 3. v. trebui. 4. v. necesita. 5. v. afirma. 6. a dicta. (El a ~ condi╚Ťiile.)
IMPÚS adj. v. silnic.
IMP├ÜNE vb. III. 1. tr. A face pe cineva s─â accepte ceva (o sarcin─â, o obliga╚Ťie etc.). ÔÖŽ A sili pe cineva la ceva. 2. intr. A inspira respect, stim─â. ÔÖŽ refl. A se afirma. 3. tr. A constr├ónge (pe cineva) s─â accepte ceva. 4. tr. A supune unui impozit. [P.i. imp├║n, perf.s. -pusei, part. -pus, conj. -pun─â. / cf. fr. imposer, lat. imponere, dup─â pune].
IMP├ÜNE vb. I. tr. 1. a face pe cineva s─â accepte ceva. ÔŚŐ a constr├ónge (pe cineva) la ceva. 2. a supune unui impozit. II. intr. a inspira respect, team─â. III. refl. a c─âp─âta prestigiu, a se afirma. (< lat. imponere, dup─â fr. imposer)
imp├║ne (imp├║n, imp├║s), vb. ÔÇô A constr├«nge, a obliga. Lat. imponere (sec. XIX), pe baza lui pune. ÔÇô Der. impun─âtor, adj. (impozant), cu suf. ÔÇô tor; impozant, adj., din fr. imposant; impoza, vb. (├«nv., a impune), din fr. imposer; impozabil, adj., din fr. imposable; impozit, s. n., din lat. impositum (sec. XIX), cu fonetismul cuvintelor care provin de aici.
A IMP├ÜNE imp├║n 1. tranz. 1) (idei, m─âsuri, sarcini, obliga╚Ťii etc.) A prezenta (├«n mod autoritar) spre acceptare obligatorie ╚Öi necondi╚Ťionat─â. 2) (persoane) A pune cu for╚Ťa (s─â fac─â ceva); a sili; a obliga; a constr├ónge; a for╚Ťa. 3) (persoane) A supune unei obliga╚Ťii de plat─â. 4) (persoane) A face s─â se impun─â. 2. intranz. A inspira stim─â datorit─â calit─â╚Ťilor inerente. /<fr. imposer
A SE IMP├ÜNE m─â imp├║n intranz. 1) (despre persoane) A se manifesta ├«n mod deosebit; a se remarca; a se distinge; a str─âluci; a bria; a se eviden╚Ťia; a excela; a se afirma. 2) (despre sarcini, obliga╚Ťii etc.) A apar╚Ťine ├«n mod firesc; a incumba; a reveni; a se cuveni; a se c─âdea. /<fr. imposer
impune v. 1. a pune pe: a impune mâinile spre a binecuvânta; 2. a obliga la: a impune sarcini, dări; 3. a insufla respect, a comanda: a impune tăcere; 4. a constrânge pe cineva de a fi primit: știe să se impună.
*imp├║n, -p├║s, a -p├║ne v. tr. (lat. imp├│no, -p├│nere. V. pun). Fig. Oblig la, supun la: a impune cu─şva o obliga╚Ťiune. Inspir, comand: a impune respect, t─âcere ╚Ö. a. cu─şva. V. intr. Impun respect, admira╚Ťiune ╚Ö. a.: vitejia, onestitatea, frumuse╚Ťa impune. ÔÇô Se zice ╚Öi a impune pe cineva cu un bir ├«ld. a impune cu─şva un bir sa┼ş a supune pe cineva la bir (sa┼ş birulu─ş).
IMPUNE vb. 1. (├«nv. ╚Öi reg.) a supune (├Äl ~ la un impozit de...) 2. a determina, a imprima, a impulsiona. (A ~ unui mobil o mi╚Öcare.) 3. a se c─âdea, a se cere, a se cuveni, a trebui, (├«nv. ╚Öi pop.) a c─âuta. (Se ~ s─â procedezi astfel...) 4. a cere, a comporta, a necesita, a pretinde, a reclama, a solicita, (├«nv.) a nevoi. (Aceast─â ac╚Ťiune ~ multe eforturi.) 5. a se afirma, a se eviden╚Ťia, a se remarca. (S-a ~ repede ├«n cinematografie.)
IMPUS adj. for╚Ťat, silit, silnic. (Munc─â ~.)

Impus dex online | sinonim

Impus definitie

Intrare: impune
impune verb grupa a III-a conjugarea a X-a
Intrare: impus
impus adjectiv