IMPÚNE, impun,
vb. III.
1. Tranz. A face ca o idee, o măsură, o directivă etc. să fie acceptate și urmate; a face necesară îndeplinirea unei acțiuni; a constrânge pe cineva să accepte, să facă ceva; a obliga.
2. Intranz. A insufla cuiva respect, stimă, teamă etc. ♦
Tranz. A face ca cineva să devină respectat, stimat sau temut. ♦
Refl. A căpăta prestigiu, a se afirma; a învinge, a birui.
3. Tranz. A supune pe cineva la plata unui impozit. [
Perf. s. impusei,
part. impus] – Din
lat. imponere (refăcut după pune; cu sensuri după
fr. imposer).
IMPÚNERE, impuneri,
s. f. Acțiunea de a (se) impune și rezultatul ei. ♦ (
Fin.) Operație fiscală care constă în stabilirea persoanei, a termenului și a sumei ce urmează să fie plătită statului ca impozit; (
concr.) impozit. –
V. impune. IMPÚNE, impún,
vb. III.
1. Tranz. A face ca o idee, o măsură, o directivă etc. să fie acceptate și urmate; a face necesară îndeplinirea unei acțiuni; a constrânge pe cineva să accepte, să facă ceva; a obliga.
2. Intranz. A insufla cuiva respect, stimă. ♦
Tranz. A face ca cineva să devină respectat, stimat sau temut. ♦
Refl. A căpăta prestigiu, a se afirma; a învinge, a birui.
3. Tranz. A supune pe cineva unui impozit. – Din
lat. imponere (refăcut după pune; cu sensuri după
fr. imposer).
IMPÚNERE, impuneri,
s. f. Acțiunea de a (se) impune și rezultatul ei. ♦ (
Fin.) Operație fiscală care constă în stabilirea persoanei, a termenului și a sumei ce urmează să fie plătită statului ca impozit; (
concr.) impozit. –
V. impune. IMPÚNE, impún,
vb. III (Adesea construit cu dativul)
1. Tranz. A face ca o idee, o măsură, o directivă, o conducere să fie acceptată și urmată (de bunăvoie sau prin constrîngere). Prin pacea de la Kuciuc-Kainargi (1774), Rusia reușește să impună Turciei slăbirea monopolului [asupra țărilor romînești]. IST. R.P.R. 236. Fieșicine are dreptul a cere răsturnarea chiar a unei legi, cînd aceea i se pare că a devenit neaplicabilă sau vătămătoare pentru institutul sau pentru societatea ce și-a impus-o. ODOBESCU, S. II 332. Fără a avea pretenție de a impune cuiva ideile noastre... NEGRUZZI, S. I 349. ◊ (Urmat de o completivă directă) Lupta popoarelor pentru pace poate impune ca spiritul tratativelor să triumfe asupra politicii de forță. SCÎNTEIA, 1953,
nr. 2734. ♦ A face ca o acțiune să devină necesară și să fie dusă la îndeplinire. Dezvoltarea continuă a forțelor de producție, trecerea lor de la o treaptă de dezvoltare la alta impune schimbarea corespunzătoare a bazei, impune caracterul istoric, trecător al bazei. LUPTA DE CLASĂ, 1952,
nr. 6, 90.
2. Intranz. A insufla (cuiva) respect (prin forță sau prin merite, valoare, prestigiu). Demoralizaseră oștile, care acum nu mai impuneau turcilor. NEGRUZZI, S. I 277. ◊
Fig. Pacea, resignarea, calmul serii... îmi impuneau și mă biruiau. GALACTION, O. I 348. ♦
Tranz. A face ca cineva să se afirme, să devină respectat, stimat sau temut. Îți mărturisesc că mi-a trebuit mare abilitate să te impun celorlalți. C. PETRESCU, C. V. 158. ♦
Refl. A-și deschide drum, a se afirma. Marx și Engels au dovedit că socialismul nu se va impune prin biruința «rațiunii eterne», ci prin lupta de clasă a proletariatului, care exprimă cerințele dezvoltării vieții materiale a societății. LUPTA DE CLASĂ, 1953,
nr. 7, 49. Se ímpune «Contemporanul», care apare între 1881 și 1891 la Iași. IST. R.P.R. 431.
3. Tranz. A supune pe cineva unui impozit (în condițiile stabilite de lege). L-a impus pe anul în curs. – Forme gramaticale:
perf. s. impusei,
part. impus.
IMPÚNERE, impuneri,
s. f. 1. Acțiunea de
a impune; silă, constrîngere. Cestiunea... își va afla prin impunere o soluțiune. ODOBESCU, S. III 480.
2. Așezarea, stabilirea unui impozit, a unei obligații fiscale.
impúne (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. impún;
conj. prez. 3 să impúnă;
ger. impunấnd
impúnere s. f.,
g.-d. art. impúnerii;
pl. impúneri
impúne vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. impún; conj. prez. 3 sg. și pl. impúnă; ger. impunând impúnere s. f., g.-d. art. impúnerii; pl. impúneri IMPÚNE vb. 1. (înv. și reg.) a supune. (Îl ~ la un impozit de...) 2. v. impulsiona. 3. v. trebui. 4. v. necesita. 5. v. afirma. 6. a dicta. (El a ~ condițiile.) IMPÚNERE s. v. bir, dare, impozit. IMPÚNE vb. III.
1. tr. A face pe cineva să accepte ceva (o sarcină, o obligație etc.). ♦ A sili pe cineva la ceva.
2. intr. A inspira respect, stimă. ♦ refl. A se afirma.
3. tr. A constrânge (pe cineva) să accepte ceva.
4. tr. A supune unui impozit. [P.i. impún, perf.s. -pusei, part. -pus, conj. -pună. / cf. fr. imposer, lat. imponere, după
pune].
IMPÚNERE s.f. Acțiunea de a (se) impune; constrângere. ♦ Operație fiscală constând în stabilirea impozitelor; ♦ (concr.) impozit. [<
impune].
IMPÚNE vb. I. tr. 1. a face pe cineva să accepte ceva. ◊ a constrânge (pe cineva) la ceva. 2. a supune unui impozit. II. intr. a inspira respect, teamă. III.
refl. a căpăta prestigiu, a se afirma. (< lat. imponere, după fr. imposer)
IMPÚNERE s. f. acțiunea de a (se) impune; constrângere. ◊ impozit. (< impune)
impúne (impún, impús), vb. – A constrînge, a obliga.
Lat. imponere (
sec. XIX), pe baza lui pune. –
Der. impunător,
adj. (impozant), cu
suf. – tor; impozant,
adj., din
fr. imposant; impoza,
vb. (
înv., a impune), din
fr. imposer; impozabil,
adj., din
fr. imposable; impozit,
s. n., din
lat. impositum (
sec. XIX), cu fonetismul cuvintelor care provin de aici.
A IMPÚNE impún 1. tranz. 1) (idei, măsuri, sarcini, obligații etc.) A prezenta (în mod autoritar) spre acceptare obligatorie și necondiționată. 2) (persoane) A pune cu forța (să facă ceva); a sili; a obliga; a constrânge; a forța. 3) (persoane) A supune unei obligații de plată. 4) (persoane) A face să se impună. 2. intranz. A inspira stimă datorită calităților inerente. /<fr. imposer A SE IMPÚNE mă impún intranz. 1) (despre persoane) A se manifesta în mod deosebit; a se remarca; a se distinge; a străluci; a bria; a se evidenția; a excela; a se afirma. 2) (despre sarcini, obligații etc.) A aparține în mod firesc; a incumba; a reveni; a se cuveni; a se cădea. /<fr. imposer impune v.
1. a pune pe: a impune mâinile spre a binecuvânta;
2. a obliga la: a impune sarcini, dări;
3. a insufla respect, a comanda: a impune tăcere;
4. a constrânge pe cineva de a fi primit: știe să se impună.
*impún, -pús, a
-púne v. tr. (lat. impóno, -pónere. V.
pun). Fig. Oblig la, supun la: a impune cuĭva o obligațiune. Inspir, comand: a impune respect, tăcere ș. a. cuĭva. V. intr. Impun respect, admirațiune ș. a.: vitejia, onestitatea, frumuseța impune. – Se zice și a impune pe cineva cu un bir îld. a impune cuĭva un bir saŭ a supune pe cineva la bir (saŭ biruluĭ).
IMPUNE vb. 1. (înv. și reg.) a supune (Îl ~ la un impozit de...) 2. a determina, a imprima, a impulsiona. (A ~ unui mobil o mișcare.) 3. a se cădea, a se cere, a se cuveni, a trebui, (înv. și pop.) a căuta. (Se ~ să procedezi astfel...) 4. a cere, a comporta, a necesita, a pretinde, a reclama, a solicita, (înv.) a nevoi. (Această acțiune ~ multe eforturi.) 5. a se afirma, a se evidenția, a se remarca. (S-a ~ repede în cinematografie.) impunere s. v. BIR. DARE. IMPOZIT.