IMPÚLSIE, impulsii, s. f. 1. Tendință, pornire spontană, involuntară, adesea cu caracter imperios, provocată de un factor psihologic, emoțional. ♦ (Med.) Forță irezistibilă, nesupusă controlului voinței, care îi determină pe unii bolnavi mintal la efectuarea unei acțiuni violente, periculoase pentru ei sau pentru persoanele din jur, ori la exprimarea unor cuvinte adeseori imorale sau injurioase. 2. Mișcare imprimată unui corp de o forță exterioară. 3. Impuls (3). [Var.: (rar) impulsiúne s. f.] – Din fr. impulsion, lat. impulsio, -onis.

IMPULSIÚNE s. f. v. impulsie.

IMPÚLSIE, impulsii, s. f. 1. Tendință, pornire spontană, involuntară, adesea cu caracter imperios, provocată de un factor psihologic, emoțional. 2. Mișcare imprimată unui corp de o forță exterioară. 3. Impuls (3). [Var.: (rar) impulsiúne s. f.] – Din fr. impulsion, lat. impulsio, -onis.

IMPULSIÚNE s. f. v. impulsie.

IMPÚLSIE, impulsii, s. f. (Și în forma impulsiune) 1. Tendință provocată de un factor psihologic, emoțional; excitare, stimulent. [Întîmplările] sînt păstrate în amintirea oamenilor, și mai mult decît atît: in străfundurile organice ale ființei lor, acolo de unde pornesc impulsiunile. BOGZA, C. O. 360. 2. Mișcare imprimată unui corp de o forță exterioară. Tovarășul meu a dat luntrii o impulsie puternică și prelungă și s-a tupilat. SADOVEANU, O. A. II 152. ◊ Impulsie electrică = emisiune scurtă de undă electromagnetică. – Variantă: impulsiúne (pronunțat -si-u-) s. f.

IMPULSIÚNE s. f. V. impulsie.

!impúlsie (-si-e) s. f., art. impúlsia (-si-a), g.-d. art. impúlsiei; pl. impúlsii, art. impúlsiile (-si-i-)

impúlsie/impulsiúne (med.) s. f. (sil. -si-e/-si-u-), art. impúlsia (sil. -si-a)/impulsiúnea, g.-d. art. impúlsiei/impulsiúnii; pl. impúlsii/impulsiúni, art. impúlsiile (sil. -si-i-)/impulsiúnile

IMPÚLSIE s.f. 1. Tendință cauzată de un factor psihologic, emoțional; excitație. 2. Mișcare pe care o imprimă unui corp o forță din afară. [Gen. -iei, var. impulsiune s.f. / cf. fr. impulsion].

IMPULSIÚNE s.f. v. impulsie.

IMPÚLSIE/IMPULSIÚNE s. f. 1. tendință cauzată de un factor psihologic, emoțional; excitație. 2. mișcare pe care o imprimă unui corp o forță din afară. (< fr. impulsion, lat. impulsio)

IMPULSIÚNE s. f. elem. impulsie.

IMPÚLSIE ~i f. 1) Pornire spontană involuntară și imperioasă de a săvârși o acțiune. 2) fiz. Mișcare pe care o comunică o forță unui corp. [G.-D. impulsiei; Sil. -si-e-; Var. impulsiune] /<fr. impulsion, lat. impulsio, ~onis

impulsiune f. 1. mișcare comunicată unui corp de către altul; 2. fig. excitare, mobil.

*impulsiúne f. (lat. impúlsio, -ónis, d. im-pulsus, part. d. im-péllere, a îmboldi, a împinge. V. pro-pulsiune). Împingere, mișcare comunicată pin izbire saŭ dilatare. Fig. Impuls, îndemn, îmboldire, încurajare.