IMPROVIZÁ, improvizez, vb. I. Tranz. A compune, a alcătui (ocazional) repede, pe nepregătite o poezie, un discurs, o compoziție muzicală etc.; a face, a confecționa, a construi ceva la repezeală (și provizoriu), din ce se găsește la îndemână. – Din fr. improviser.

IMPROVIZÁRE, improvizări, s. f. Acțiunea de a improviza și rezultatul ei; (concr.) ceea ce se improvizează. – V. improviza.

IMPROVIZÁ, improvizez, vb. I. Tranz. A compune, a alcătui (ocazional) repede, pe nepregătite o poezie, un discurs, o compoziție muzicală etc.; a face, a confecționa, a construi ceva la repezeală, din ce se găsește (și provizoriu). – Din fr. improviser.

IMPROVIZÁRE, improvizări, s. f. Acțiunea de a improviza și rezultatul ei; (concr.) ceea ce se improvizează. – V. improviza.

IMPROVIZÁ, improvizez, vb. I. Tranz. (Cu privire la bucăți literare, muzicale, discursuri etc.) A compune (ocazional) repede și fără o pregătire prealabilă. Nu mă putui opri de-a improviza următoarea epigramă. MACEDONSKI, O. IV 51. Am improvizat... alăturata mică comedie în versuri, pe care ți-o trimit să o citești. ALECSANDRI, S. 91. ◊ Intranz. [Lăutarul] improvizează la minut după imboldirile inimei. HOGAȘ, DR. II 186. ♦ A face, a construi, a confecționa, a aranja ceva la repezeală pentru nevoile momentului. Improviza... un umbrar în poartă, cu rogojini și frunze. PAS, Z. I 169. Se duseră împreună la spitalul mobil, improvizat în școala satului. REBREANU, P. S. 148. Improvizai îndată un bal. NEGRUZZI, S. I 99.

IMPROVIZÁRE, improvizări, s. f. Acțiunea de a improviza.

improvizá (a ~) vb., ind. prez. 3 improvizeáză

improvizáre s. f., g.-d. art. improvizắrii; pl. improvizắri

improvizá vb., ind. prez. 1 sg. improvizéz, 3 sg. și pl. improvizeáză

improvizáre s. f., g.-d. art. improvizării; pl. improvizări

IMPROVIZÁ vb. (fig.) a însăila. (A ~ ceva la repezeală.)

IMPROVIZÁ vb. I. tr. A face ceva pe nepregătite (un discurs, versuri etc.). [< fr. improviser, it. improvisare].

IMPROVIZÁRE s.f. Faptul de a improviza; improvizație. [< improviza].

IMPROVIZÁ vb. tr. a face ceva în grabă, pentru nevoile momentului; a întocmi pe nepregătite (un discurs, versuri etc.). (< fr. improviser)

A IMPROVIZÁ ~éz 1. tranz. 1) (poezii, compoziții muzicale, discursuri etc.) A compune în grabă, fără pregătire prealabilă. 2) pop. (obiecte, lucruri etc.) A face la repezeală din materiale aflate la îndemână; a înjgheba; a închipui; a înfiripa; a sclipui. 2. intranz. A avea capacitatea de a compune ceva (o poezie, o compoziție muzicală etc.) la momentul cerut. [Sil. im-pro-] /<fr. improviser

improvizá v. 1. a face pe dată și fără pregătiri versuri, un discurs, muzică, etc.; 2. fig. a face ceva pe dată și fără pregătire.

improvizare f. 1. acțiunea de a improviza; 2. ceea ce se improvizează.

*improvizațiúne f. (fr. improvisation). Acțiunea de a improviza. Lucru improvizat (poezie, discurs, gard, întăritură ș. a.). – Și -áție și -áre.

*improvizéz v. tr. (fr. improviser, d. it. improvvisare, a improviza, improvviso, neprevăzut, d. lat. im-provisus, neprevăzut, d. pro-vidére, a prevedea. V. providență). Fac pe neprevăzute, pe nepregătite, pe negîndite, pe neașteptate (o poezie, țin un discurs, fac o lucrare oare-care): a improviza un discurs, o fortificațiune.

IMPROVIZA vb. (fig.) a însăila. (A ~ ceva la repezeală.)