IMPÓZIT, impozite, s. n. Prelevare obligatorie, fără prestație și nerambursabilă, efectuată de către administrația publică pentru satisfacerea necesităților de interes general; dare. ◊ Impozit direct = impozit stabilit în mod nominal în sarcina persoanelor fizice și juridice, având ca bază de impozitare veniturile sau averea acestora. Impozit indirect = impozit inclus în prețul de vânzare al unor bunuri materiale și servicii, vărsat la bugetul de stat de către agenții economici, dar suportat de consumatori. ♦ (În trecut) Bir. – Din lat. impositum (cu sensul fr. impôt).

IMPÓZIT, impozite, s. n. Plată obligatorie stabilită prin lege, pe care cetățenii, instituțiile etc. o varsă din venitul lor în bugetul statului; dare. ♦ (În trecut) Bir. – Din lat. impositum (cu sensul fr. impôt).

IMPÓZIT, impozite, s. n. Plată obligatorie stabilită prin lege, pe care cetățenii, organizațiile economice, instituțiile etc. o varsă din venitul lor în bugetul statului, în proporție anumită și la date fixe. ◊ Impozit direct v. direct. Impozit indirect v. indirect. Impozit în natură v. natură.

impózit s. n., pl. impózite

impózit s. n., pl. impózite

IMPÓZIT s. bir.

IMPÓZIT s.n. Plată obligatorie către stat pe care trebuie s-o efectueze cetățenii, organizațiile economice etc. potrivit anumitor norme de impunere, aceste norme, ca și natura și destinația impozitelor, depinzând de orânduirea socială. [Pl. -te, -turi. / < lat. impositus, cf. it. imposta, fr. impôt].

IMPÓZIT s. n. plată obligatorie către stat, în bani sau în produse, stabilită prin lege; impunere. (< lat. impositum, după fr. impôt)

IMPÓZIT ~e n. 1) Plată obligatorie, stabilită prin lege, pe care cetățenii, întreprinderile etc. o varsă din venitul lor în bugetul statului, în conformitate cu anumite norme de impunere; contribuție. 2) Obligație impusă. /<lat. impositum

impozit n. 1. dare impusă pentru trebuințele Statului; 2. totalitatea dărilor astfel stabilite: impozitul e votat de Corpurile legiuitoare; impozitul sângelui, obligațiunea serviciului militar.

*impózit n., pl. e (lat. impósitum, lucru impus, d. impónere, a impune). Bir, dare, contribuțiune, cotizațiune pe care o plătește fie-care cetățean p. necesitățile statuluĭ orĭ comuneĭ. Fig. O obligațiune oare-care impusă cetățenilor: impozitu sîngeluĭ (serviciu militar).

IMPOZIT s. bir, dare, (rar) contribuție, impunere, (înv. și reg.) porție, slujbă, (Maram.) sazolic, (Ban.) ștaier, (înv.) adău, adet, dabilă, dajdie, madea, mirie, nevoie, obicei, orînduială, rînduială, seamă. (~ către statul feudal.)

IMPOZIT. Subst. Impozit, impunere, taxă, plată; impozit direct, exciză; impozit indirect; impozit natural; impozit funciar, foncieră (înv.); dare, dabilă (înv.), ajutorință (înv.), satara (înv.), tribut, bir, mirie (pop.), năpastă (înv.), plocon (de nume) (înv.), adet (înv.), contribuție, cislă (înv.), cotă-parte; dajdie (înv.); capitație; dijmuială (rar), dijmuire, dijmuit, zeciuială (înv.), zeciuire (înv.), desetină, vămuială, vămuire. Cerărit (înv., rar); dijmă, dijmărit (înv.); fumărit (înv.); găleată (înv.); goștină (înv.); ierbărit (înv.); iliș (înv.); jugărit (înv.); măjărit (înv. și reg.); oierit (înv.); pădurărit (înv.); podărit (pop.); pogonărit (înv.); prisăcărit (înv.); tescovinărit (înv.); tutunărit (înv.); țigănărit (înv.); văcărit (înv.); vădrărit (înv.); vărat (înv.), văratic (reg.); vinărit (înv.), vinărici. Taxă, acciz, bir, vamă. Birnic (înv.), dajnic (înv.), dijmaș (înv.), platnic, contribuabil. Încasarea dărilor, zapcială (înv.), zapcilîc (înv.), taxidărie (înv.), percepere, percepție, taxare. Birar (înv.), dăbilar (înv.), dijmar, dijmuitor, sameș (înv.), taxidar (înv.); publican (ist.); căminar (înv.); fumărar (înv.); goștinar (înv.); ilișar (înv.); oier (înv.); vădrar (înv.); perceptor, mumbașir (înv.), taxator, vameș, vămuitor (rar). Adj. Impozabil; perceptibil; vamal. Vb. A impune, a taxa. A percepe, a încasa. A strînge dările, a încasa dările, a zapcii (înv.), a strînge birul, a lua dijma, a strînge dijma, a dijmui, a zeciui (înv.), a lua zeciuială; a vămui, a lua vamă. A plăti dările, a plăti birul. V. bani, plată.

IMPÓZIT (< lat. impositum, după fr. impôt) s. n. Formă de prelevare la dispoziția statului, cu titlu obligatoriu, definitiv și nerambursabil, a unei părți din veniturile sau averea persoanelor fizice și juridice, conform reglementării puterii centrale și organelor administrației locale de stat. Scopul plății i. este procurarea resurselor necesare pentru finanțarea cheltuielilor publice. Prin perceperea de i. se realizează distribuirea unei părți importante din produsul intern brut. ◊ I. indirect = i. stabilit în mod nominal în sarcina persoanelor fizice și juridice, într-un cuantum și la termene de plată precizate și cunoscute, având ca bază de impozitare veniturile sau averea acestora. Formele de i.d. sunt: i. pe venituri (salariu, venitul liber-profesioniștilor, dividend, profit) și i. pe avere (asupra terenurilor și clădirilor, pe succesiuni, donații și pe vânzarea bunurilor imobiliare, asupra plusului de valoare a bunurilor imobiliare). ◊ I. indirect = i. inclus în prețul de vânzare al unor bunuri materiale și servicii, vărsate la bugetul de stat de agenții economici, dar suportate de consumatori. I.i. îmbracă forma taxelor de consumație pe produs (accize), a taxei pe valoarea adăugată, a veniturilor monopolurilor fiscale, a taxei vamale, a taxelor de timbru și înregistrare. ♦ (În trecut) Bir, dare.