impoliteță definitie

17 definiții pentru impoliteță

IMPOLITÉȚĂ s. f. v. impolitețe.
IMPOLITÉȚE, (2) impoliteți, s. f. 1. Lipsă de politețe. 2. Faptă, atitudine sau comportare nepoliticoasă; necuviință, mojicie, bădărănie. [Var.: impolitéță s. f.] – Din fr. impolitesse.
IMPOLITÉȚĂ s. f. v. impolitețe.
IMPOLITÉȚE, impoliteți, s. f. Lipsă de politețe; faptă, atitudine sau comportare nepoliticoasă; necuviință, mojicie, bădărănie. [Var.: impolitéță s. f.] – Din fr. impolitesse.
IMPOLITÉȚĂ s. f. v. impolitețe.
IMPOLITÉȚE s. f. (Și în forma impoliteță) Lipsă de politețe; vorbă sau faptă nepoliticoasă; necuviință, nepolitețe. Ei ne rugară atîta, încît ar fi fost o impoliteță din partea noastră să nu primim. BOLINTINEANU, O. 296. – Variantă: impolitéță s. f.
!impolitéțe s. f., art. impolitéțea, g.-d. impolitéți, art. impolitéții; (manifestări) pl. impolitéți
impolitéțe s. f. politețe[1]
IMPOLITÉȚE s. v. mitocănie.[1]
Impolitețe ≠ politețe, gentilețe[1]
IMPOLITÉȚĂ s.f. v. impolitețe.
IMPOLITÉȚE s.f. Mojicie, necuviință. [Var. impoliteță s.f. / cf. fr. impolitesse].
IMPOLITÉȚE s. f. lipsă de politețe, mojicie, necuviință. (< fr. impolitesse)
IMPOLITÉȚE ~i f. 1) Lipsă de politețe; necuviință. 2) Atitudine sau comportare nepoliticoasă. [G.-D. impoliteții; Pl. și impolitețuri] /<fr. impolitesse[1]
*impolitéță f., pl. e (fr. impolitesse). Lipsă de politeță.
IMPOLITEȚE s. bădărănie, grosolănie, indelicatețe, mahalagism, mitocănie, mîrlănie, mojicie, necuviință, nepolitețe, țărănie, vulgaritate, (pop.) mocofănie, mocofănism, (reg.) modorănie, (înv.) grosime, rîtănie, (rar fig.) necioplire.
IMPOLITEȚE. Subst. Impolitețe, necuviință, obrăznicie, neobrăzare, nerușinare, impertinență, insolență, tupeu (rar); nedelicatețe, indelicatețe. Lipsă de respect, lipsă de tact. Vulgaritate, trivialitate. Desconsiderare, desconsiderație, dispreț, disprețuire, sfidare. Indecență, impudoare, impudicitate, obscenitate, scabrozitate (livr.). Bătaie de joc, batjocură, batjocorire, înjosire, jignire, ofensă, vexațiune (livr.), insultă, insultare, umilire; brutalitate, huliganism. Injurie, înjurătură, sudalmă (pop.), suduitură (pop.), ocară (pop.), vorbe fără perdea. Grosolănie, bădărănie, mojicie, mitocănie. Obraznic, nerușinat, impertinent, arogant, cinic; bădăran, mitocan, mojic; țopîrlan; moglan (reg.), modîrlan (reg.), modîrlă (reg.), mîrlan (depr.), țărănoi (peior.), grosoman (înv.), ghiorlan (reg. și fam.), măgar (fig.), porc (fig.); mahalagiu, huligan. Obraznică, obrăznicătură (fam.), nerușinată; impertinentă, arogantă, cinică; bădărană, bădărancă, mojică, măgăriță (fig., depr.), țopîrlancă, țopîrcă (reg.), țoapă (fam.), mahalagioaică, mahalagiță (rar), țață (peior.). Adj. Nepoliticos, necuviincios, nerespectuos, obraznic, obrăznicuț (dim.), neobrăzat, fără obraz, cu obraz gros, nesimțit, insolent, impertinent, arogant; prost crescut, din pădure, necioplit (fig.); mojic, mojicesc, grobian (reg.), bădăran, bădărănos (rar), grosolan, grosier (fig., rar), mitocănesc, mitocănos, mojicos, țărănos (depr.). Indecent, impudic, vulgar, trivial, nerușinat, obscen, scabros (livr.). Cinic, sfidător, ofensator, ireverențios, injurios, jignitor, vexatoriu (livr.), insultător, umilitor. Brutal, huliganic. Vb. A fi obraznic (nepoliticos), a nu avea obraz, a fi lipsit de bun simț, a fi gros la piele (de obraz), a nu avea cei șapte ani de acasă; a se purta ca un bădăran (mojic). A se obrăznici, a-și lua nasul la purtare. A jigni, a vexa (livr.), a ofensa, a batjocori, a insulta; a umili, a înjosi, a brutaliza, a aduce injurii, a înjura, a ocărî, a sudui (pop.), a drăcui. Adv. Fără tact; (în mod) necuviincios (cinic); cu nerușinare, cu obrăznicie, cu tupeu, cu cinism; (în mod) jignitor. Măgărește (fig.), obrăznicește, mojicește, mitocănește (rar). V. batjocură, blestem, comportare, defăimare, dispreț, ignoranță, imoralitate, ofensă, umilință.

impoliteță dex

Intrare: impolitețe
impoliteță
impolitețe substantiv feminin