Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

2 intr─âri

22 defini╚Ťii pentru implorare

IMPLOR├ü, impl├│r, vb. I. Tranz. A ruga pe cineva insistent, cu disperare (╚Öi cu umilin╚Ť─â). ÔÇô Din fr. implorer, lat. implorare.
IMPLOR├üRE, implor─âri, s. f. Ac╚Ťiunea de a implora ╚Öi rezultatul ei; implora╚Ťie, rug─âminte, cerere insistent─â, fierbinte, disperat─â. ÔÇô V. implora.
IMPLOR├ü, impl├│r, vb. I. Tranz. A ruga pe cineva st─âruitor, cu desperare (╚Öi cu umilin╚Ť─â). ÔÇô Din fr. implorer, lat. implorare.
IMPLOR├üRE, implor─âri, s. f. Ac╚Ťiunea de a implora ╚Öi rezultatul ei; implora╚Ťie, rug─âminte, cerere st─âruitoare, fierbinte, desperat─â. ÔÇô V. implora.
IMPLOR├ü, impl├│r, vb. I. Tranz. A ruga (pe cineva) din toate puterile, st─âruitor (╚Öi cu umilin╚Ť─â). Au ars-o ╚Ö-au d─âr├«mat-o subt ochii no╚Ötri, de╚Öi ├«i imploram ├«n genunchi s-o cru╚Ťe. SADOVEANU, Z. C. 97. Din suflet te rog ╚Öi te implor, ia seama s─â nu se nenoroceasc─â din pricina matale biata fat─â!... REBREANU, R. I 208. ÔÖŽ A cere, a solicita (ceva) st─âruitor ╚Öi cu umilin╚Ť─â. Eu nu implor, principe, nimica de la tine. MACEDONSKI, O. I 252.
IMPLOR├üRE s. f. Ac╚Ťiunea de a implora; rug─âminte, cerere insistent─â. Glasul lui tremura de o implorare sfiicioas─â. VLAHU╚Ü─é, O. A. III 122.
implorá (a ~) vb., ind. prez. 3 implóră
imploráre s. f., g.-d. art. implorắrii; pl. implorắri
implorá vb., ind. prez. 1 sg. implór, 3 sg. și pl. implóră
imploráre s. f., g.-d. art. implorării; pl. implorări
IMPLOR├ü vb. a conjura, (pop.) a jura, a milui, (├«nv.) a sup─âra. (Te ~ s─â m─â aju╚Ťi!)
IMPLOR├üRE s. implora╚Ťie.
IMPLOR├ü vb. I. tr. A ruga pe cineva fierbinte, st─âruitor (╚Öi cu umilin╚Ť─â). [P.i. impl├│r. / < fr. implorer, it., lat. implorare].
IMPLOR├üRE s.f. Ac╚Ťiunea de a implora ╚Öi rezultatul ei; implora╚Ťie. [< implora].
IMPLOR├ü vb. tr. a ruga pe cineva fierbinte, st─âruitor (╚Öi cu umilin╚Ť─â). (< fr. implorer, lat. implorare)
implor├í (impl├│r, implor├ít), vb. ÔÇô A ruga st─âruitor, cu disperare. Lat. implorare (sec. XIX), fr. implorer. ÔÇô Der. implorator, adj. (care implor─â). Cf. deplora, vb., din lat. deplorare; deplorabil, adj.
A IMPLOR├ü impl├│r tranz. 1) (persoane) A ruga ├«n mod st─âruitor ╚Öi cu umilin╚Ť─â; a conjura. 2) (ajutor, favoruri etc.) A cere cu insisten╚Ť─â. [Sil. im-plo-] /<fr. implorer, lat. implorare
IMPLORÁRE ~ări f. 1) v. A IMPLORA. 2) Rugăminte, cerere stăruitoare. /v. a implora
implor├á v. a cere cu umilin╚Ť─â ╚Öi st─âruitor, a se ruga cu lacrimi: a implora gra╚Ťia.
*impl├│r, a -├í v. tr. (lat. imploro, -├íre, d. plorare, a pl├«nge. V. de- ╚Öi ex-plor). Cer umilit ╚Öi cu insisten╚Ť─â: a implora ─şertare.
*implora╚Ťi├║ne f. (lat. imploratio, -├│nis). Ac╚Ťiunea de a pl├«nge. ÔÇô ╚śi -a╚Ťie ╚Öi -├íre.
IMPLORA vb. a conjura, (pop.) a jura, a milui, (├«nv.) a sup─âra. (Te ~ s─â m─â aju╚Ťi!)

Implorare dex online | sinonim

Implorare definitie

Intrare: implora
implora verb grupa I conjugarea I
Intrare: implorare
implorare substantiv feminin