IMPLORÁȚIE, implorații, s. f. (Rar) Implorare. [Var.: implorațiúne s. f.] – Din fr. imploration.

IMPLORAȚIÚNE s. f. v. implorație.

IMPLORÁȚIE, implorații, s. f. (Rar) Acțiunea de a implora și rezultatul ei; implorare, rugăminte, cerere stăruitoare, fierbinte, desperată. [Var.: implorațiúne s. f.] – Din fr. imploration.

IMPLORAȚIÚNE s. f. v. implorație.

imploráție (rar) (-ți-e-) s. f., art. imploráția (-ți-a), g.-d. art. imploráției; pl. imploráții, art. imploráțiile (-ți-i-)

imploráție s. f. (sil. -ți-e), art. imploráția (sil. -ți-a), g.-d. art. imploráției; pl. imploráții, art. imploráțiile (sil. -ți-i-)[1]

IMPLORÁȚIE s. v. implorare.[1]

IMPLORÁȚIE s.f. Implorare. [Gen. -iei, var. implorațiune s.f. / < fr. imploration, lat. imploratio].

IMPLORAȚIÚNE s.f. v. implorație.

IMPLORÁȚIE s. f. implorare. (< fr. imploration)

*implorațiúne f. (lat. imploratio, -ónis). Acțiunea de a plînge. – Și -ație și -áre.