implantare definitie

39 definiții pentru implantare

IMPLANTÁ, implantez, vb. I. Tranz. A introduce pe cale chirurgicală și în scop terapeutic, în țesutul subcutanat sau în mușchi, un medicament sau un țesut străin care se resoarbe treptat. ♦ A stabili, a fixa, a așeza. – Din fr. implanter.
IMPLANTÁRE, implantări, s. f. Acțiunea de a implanta și rezultatul ei. – V. implanta.
ÎMPLÂNTÁ, împlấnt, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înfige, a (se) vârî. ♦ Tranz. (Rar) A fixa, a așeza. – Lat. implantare.
ÎMPLÂNTÁRE, împlântări, s. f. Acțiunea de a (se) împlânta și rezultatul ei; înfigere; p. ext. fixare, înțepenire. – V. împlânta.
IMPLANTÁ, implantez, vb. I. Tranz. A introduce pe cale chirurgicală și în scop terapeutic, în țesutul subcutanat sau în mușchi, un medicament sau un țesut străin care se resoarbe treptat. ♦ A stabili, a fixa, a așeza. – Din fr. implanter.
IMPLANTÁRE, implantări, s. f. Acțiunea de a implanta și rezultatul ei; implantație. – V. implanta.
ÎMPLÂNTÁ, împlấnt, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înfige, a (se) vârî. ♦ Tranz. (Rar) A fixa, a așeza. – Lat. implantare.
ÎMPLÂNTÁRE, împlântări, s. f. Acțiunea de a (se) împlânta și rezultatul ei; înfigere; p. ext. fixare, înțepenire. – V. împlânta.
ÎMPLÎNTÁ, împlî́nt, vb. I. Tranz. A înfige, a vîrî. I Apucă lopețile, se aplecă, împlîntîndu-le în apă. DUNĂREANU, CH. 240. Cîrmaciul împlîntă adînc lopata în valuri. VLAHUȚĂ, O. A. 418. O zbierătură puternică dete taurul din pricina durerii ce avea din pierderea ochiului; coarnele și le împlîntă în pămînt și scotea pămînt ca și cu lopata. RETEGANUL, P. IV 42. ◊ Refl. Cele cinci brăzdare ale plugului își înăbușiră zăngănitul, împlîntîndu-se adînc, cu sete, în pămînt. MIHALE, O. 123. Unde buzduganul s-a-mplîntat, Acolo nouă ani am săpat, Pîn’ ce buzduganu-am aflat. BIBICESCU, P. P. 304. (Fig.) Ochii săi se împlîntară pe rînd în ochii celor două femei. DUMITRIU, B. F. 59.
ÎMPLÎNTÁRE, împlîntări, s. f. Acțiunea de a (se) împlînta; înfigere; p. ext. fixare, înțepenire.
implantá (a ~) vb., ind. prez. 3 implanteáză
implantáre s. f., g.-d. art. implantắrii, pl. implantắri
împlântá (a ~) vb., ind. prez. 3 împlấntă
împlântáre s. f., g.-d. art. împlântắrii; pl. împlântắri
implantá vb., ind. prez. 1 sg. implantéz, 3 sg. și pl. implanteáză
implantáre s. f. plantare
împlântá vb., ind. prez. 1 sg. împlânt, 3 sg. și pl. împlântă
împlântáre s. f., g.-d. art. împlântării; pl. împlântări
IMPLANTÁ vb. v. băga, insera, împlânta, înfige, vârî.
ÎMPLÂNTÁ vb. 1. v. înfige. 2. a intra, a se înfige, a pătrunde. (Glonțul i s-a ~ adânc în corp.)
ÎMPLÂNTÁ vb. v. planta, pune, răsădi, sădi, transplanta.
ÎMPLÂNTÁRE s. v. înfigere.
IMPLANTÁ vb. I. tr. A insera, a fixa în; a introduce; a împlânta. [< fr. implanter].
IMPLANTÁRE s.f. Acțiunea de a implanta și rezultatul ei; implantație. ♦ Introducere sub piele a unui medicament sau a unui țesut, care se resoarbe treptat. [< implanta].
IMPLANTÁ vb. tr. a insera, a fixa în. ◊ a amplasa (o clădire etc.). ◊ a introduce sub piele un medicament sau țesut, care se resoarbe treptat. (< fr. implanter)
împlîntá (împlântát, împlântát), vb.1. A planta, a pune în pămînt o plantă. – 2. A așeza, a fixa. – 3. A înfige, a vîrî. – Mr. (m)plîntu, megl. plăntu, plăntari. Lat. plantāre (Pușcariu 790; Candrea-Dens., 1411; DAR), cf. it. piantare, fr. planter, sp. plantar, port. prantar. Cf. plîntă.
A IMPLANTÁ ~éz tranz. med. (medicamente, organe, țesuturi etc.) A introduce pe cale chirurgicală sub piele sau sub mușchi. [Sil. im-plan-] /<fr. implanter
A ÎMPLÂNTÁ împlânt tranz. 1) (obiecte ascuțite la vârf) A face să intre (adânc) cu ascuțișul; a înfige. A-și ~ unghiile. 2) A face să intre în ascuțișul a ceva. ~ un steag. /<lat. implantare
împlântà v. 1. a înfige în pământ: a împlânta un steag, un cort; 2. fig. a introduce: a împlânta o datină; 3. a se așeza undeva, a se fixa. [Lat. PLANTARE].
*implantéz v. tr. (lat. implantare, d. in, în, și planta, plantă. V. împlînt). Plantez, înfing un lucru într’altu: a implanta un cuțit într’un pepene. Fig. Stabilesc, introduc; a implanta obiceĭurĭ noŭă.
împlî́nt, -á v. tr. (lat. plantare, a planta. V. implantez). Plantez, răsădesc (Ps. S. Cor.). Înfig (de ex. sabia, cuțitu): unde voĭniciĭ securea nu’mplîntă (Doĭna, 2-3, 42). V. desplînt.
implanta vb. v. BĂGA. ÎMPLÎNTA. ÎNFIGE. VÎRÎ.
ÎMPLÎNTA vb. 1. a băga, a înfige, a vîrî, (rar) a implanta, (înv. și reg.) a petrece. (A ~ cuțitul in vită.) 2. a intra, a se înfige, a pătrunde. (Glonțul i s-a ~ adînc în corp.)
împlînta vb. v. PLANTA. PUNE. RĂSĂDI. SĂDI. TRANSPLANTA.
ÎMPLÎNTARE s. înfigere, vîrîre. (~ cuțitului în vită.)
implantá vb. I A introduce, a fixa ◊ „Profesorul N. M., șeful echipei de cercetări, care a reușit încrucișarea, a declarat că aceasta s-a realizat după metoda «in vitro», ovulul fecundat în condiții de laborator fiind implantat în uter [...]” Sc. 12 III 82 p. 5; v. și personaj-simbol (1973), microecran, pace-maker (din fr. implanter; DMN 1950; FC II 137, 138, 308; DEX, DN3)
implantáre s. f. **1. (med.) Realizarea unui implant v. parodontoză (1975). **2. Acțiunea de plasare în spațiu (a unei clădiri), amplasare ◊ „O puternică implantare de cinematografe, locuri de întâlnire și dezbatere, muzică, teatru, expoziții.” Cont. 26 X 79 p. 12 (din implanta; cf. fr. implantation; DMN 1965; DM; DEX, DN3)
IMPLANTÁRE (< implanta) s. f. Procedeu terapeutic care constă în introducerea pe cale chirurgicală, sub piele sau în mușchi, a unui medicament (ex. cristale de foliculină) sau a unui țesut străin care se resoarbe treptat, acționând în felul acesta un timp îndelungat.
împlânta, împlântă (pers. a III-a sg.) v. r. (glum.) a se întâmpla.

implantare dex

Intrare: împlânta
împlânta verb grupa I conjugarea I
Intrare: împlântare
împlântare substantiv feminin
Intrare: implanta
implanta verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: implantare
implantare substantiv feminin