implant definitie

22 definiții pentru implant

IMPLÁNT, implanturi, s. n. (Med.) Material natural sau artificial implantat în organism. – Din fr. implant.
ÎMPLÂNTÁ, împlấnt, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înfige, a (se) vârî. ♦ Tranz. (Rar) A fixa, a așeza. – Lat. implantare.
IMPLÁNT, implanturi, s. n. (Med.) Organ sau țesut care se implantează. – Din fr. implant.
ÎMPLÂNTÁ, împlấnt, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înfige, a (se) vârî. ♦ Tranz. (Rar) A fixa, a așeza. – Lat. implantare.
ÎMPLÎNTÁ, împlî́nt, vb. I. Tranz. A înfige, a vîrî. I Apucă lopețile, se aplecă, împlîntîndu-le în apă. DUNĂREANU, CH. 240. Cîrmaciul împlîntă adînc lopata în valuri. VLAHUȚĂ, O. A. 418. O zbierătură puternică dete taurul din pricina durerii ce avea din pierderea ochiului; coarnele și le împlîntă în pămînt și scotea pămînt ca și cu lopata. RETEGANUL, P. IV 42. ◊ Refl. Cele cinci brăzdare ale plugului își înăbușiră zăngănitul, împlîntîndu-se adînc, cu sete, în pămînt. MIHALE, O. 123. Unde buzduganul s-a-mplîntat, Acolo nouă ani am săpat, Pîn’ ce buzduganu-am aflat. BIBICESCU, P. P. 304. (Fig.) Ochii săi se împlîntară pe rînd în ochii celor două femei. DUMITRIU, B. F. 59.
implánt s. n., pl. implánturi
împlântá (a ~) vb., ind. prez. 3 împlấntă
implánt s. n., pl. implánturi
împlântá vb., ind. prez. 1 sg. împlânt, 3 sg. și pl. împlântă
ÎMPLÂNTÁ vb. 1. v. înfige. 2. a intra, a se înfige, a pătrunde. (Glonțul i s-a ~ adânc în corp.)
ÎMPLÂNTÁ vb. v. planta, pune, răsădi, sădi, transplanta.
IMPLÁNT s.n. (Med.) Organ sau țesut implantat. ♦ Medicament solid introdus într-un țesut în vederea unei acțiuni sau resorbții lente. [Pl. -te. / < fr. implant, cf. lat. in – în, plantare – a planta].
IMPLÁNT s. n. organ, țesut, aparat, medicament implantat. (< fr. implant)
împlîntá (împlântát, împlântát), vb.1. A planta, a pune în pămînt o plantă. – 2. A așeza, a fixa. – 3. A înfige, a vîrî. – Mr. (m)plîntu, megl. plăntu, plăntari. Lat. plantāre (Pușcariu 790; Candrea-Dens., 1411; DAR), cf. it. piantare, fr. planter, sp. plantar, port. prantar. Cf. plîntă.
IMPLÁNT ~uri n. med. Organ, țesut (sau aparat) care se introduce pe cale chirurgicală sub piele sau în mușchi. [Sil. im-plant] /<fr. implant
A ÎMPLÂNTÁ împlânt tranz. 1) (obiecte ascuțite la vârf) A face să intre (adânc) cu ascuțișul; a înfige. A-și ~ unghiile. 2) A face să intre în ascuțișul a ceva. ~ un steag. /<lat. implantare
împlântà v. 1. a înfige în pământ: a împlânta un steag, un cort; 2. fig. a introduce: a împlânta o datină; 3. a se așeza undeva, a se fixa. [Lat. PLANTARE].
împlî́nt, -á v. tr. (lat. plantare, a planta. V. implantez). Plantez, răsădesc (Ps. S. Cor.). Înfig (de ex. sabia, cuțitu): unde voĭniciĭ securea nu’mplîntă (Doĭna, 2-3, 42). V. desplînt.
ÎMPLÎNTA vb. 1. a băga, a înfige, a vîrî, (rar) a implanta, (înv. și reg.) a petrece. (A ~ cuțitul in vită.) 2. a intra, a se înfige, a pătrunde. (Glonțul i s-a ~ adînc în corp.)
împlînta vb. v. PLANTA. PUNE. RĂSĂDI. SĂDI. TRANSPLANTA.
implánt s. n. (med.) Introducerea în corp a unor țesuturi înlocuitoare, a unor aparate cu rol medical etc. ◊ „Un capitol nou în cercetarea medicală. Implantul de radiostimulatori.” Sc. 4 I 78 p. 3. ◊ „Acest complex stomatologic poate oferi implante, proteze [...]” R.l. 9 XI 92 p. 3; v. și autogrefă, endoosos (din fr., engl. implant; PR 1962; CD, DM, DZ; DEX, DN3)
împlânta, împlântă (pers. a III-a sg.) v. r. (glum.) a se întâmpla.

implant dex

Intrare: implant (pl. -e)
implant pl. -e
Intrare: implant (pl. -uri)
implant pl. -uri substantiv neutru
Intrare: împlânta
împlânta verb grupa I conjugarea I