Dic»õionare ale limbii rom√Ęne

12 defini»õii pentru impertinen»õńÉ

IMPERTIN√ČN»öńā, impertinen»õe, s. f. ObrńÉznicie; insolen»õńÉ, neru»ôinare. ‚Äď Din fr. impertinence.
IMPERTIN√ČN»öńā, impertinen»õe, s. f. ObrńÉznicie; insolen»õńÉ, neru»ôinare. ‚Äď Din fr. impertinence.
IMPERTIN√ČN»öńā, impertinen»õe, s. f. √énsu»ôirea de a fi impertinent; purtare de om impertinent, obrńÉznicie, insolen»õńÉ. Cu asemenea obrńÉznicii, cu asemenea impertinen»õńÉ, nu-»õi u»ôurezi situa»õia! GALAN, Z. R. 356. Ah! Ce n-a»ô face ca sńÉ-mi rńÉzbun de impertinen»õele ei! ALECSANDRI, T. 1584.
impertin√©n»õńÉ s. f., g.-d. art. impertin√©n»õei; (manifestńÉri) pl. impertin√©n»õe
impertin√©n»õńÉ s. f., g.-d. art. impertin√©n»õei; (manifestńÉri) pl. impertin√©n»õe
IMPERTIN√ČN»öńā s. v. obrńÉznicie.
IMPERTIN√ČN»öńā s.f. ObrńÉznicie, necuviin»õńÉ, insolen»õńÉ. [Cf. fr. impertinence, it. impertinenza].
IMPERTIN√ČN»öńā s. f. atitudine, comportare impertinentńÉ; obrńÉznicie, necuviin»õńÉ, insolen»õńÉ. (< fr. impertinence)
IMPERTIN√ČN»öńā ~e f. 1) Caracter impertinent; insolen»õńÉ; obrńÉznicie. 2) Atitudine sau comportare impertinentńÉ; insolen»õńÉ; obrńÉznicie; neobrńÉzare. /<fr. impertinence
impertinen»õńÉ f. 1. caracterul celui insolent: 2. vorbńÉ, faptńÉ ofensńÉtoare.
*impertin√©n»õńÉ f., pl. e (d. impertinent; fr. impertinence). Caracteru de a fi impertinent. VorbńÉ saŇ≠ faptńÉ impertinentńÉ.
IMPERTINEN»öńā s. arogan»õńÉ, insolen»õńÉ, mńÉgńÉrie, necuviin»õńÉ, neobrńÉzare, neru»ôinare, obrńÉznicie, sfruntare, trufie, tupeu, (rar) seme»õie, (livr.) morgńÉ, prezum»õie, (pop. »ôi fam.) »õ√ģfnńÉ. (E de o ~ revoltńÉtoare.)

Impertinen»õńÉ dex online | sinonim

Impertinen»õńÉ definitie

Intrare: impertinen»õńÉ
impertinen»õńÉ substantiv feminin