impertinență definitie

12 definiții pentru impertinență

IMPERTINÉNȚĂ, impertinențe, s. f. Obrăznicie; insolență, nerușinare. – Din fr. impertinence.
IMPERTINÉNȚĂ, impertinențe, s. f. Obrăznicie; insolență, nerușinare. – Din fr. impertinence.
IMPERTINÉNȚĂ, impertinențe, s. f. Însușirea de a fi impertinent; purtare de om impertinent, obrăznicie, insolență. Cu asemenea obrăznicii, cu asemenea impertinență, nu-ți ușurezi situația! GALAN, Z. R. 356. Ah! Ce n-aș face ca să-mi răzbun de impertinențele ei! ALECSANDRI, T. 1584.
impertinénță s. f., g.-d. art. impertinénței; (manifestări) pl. impertinénțe
impertinénță s. f., g.-d. art. impertinénței; (manifestări) pl. impertinénțe
IMPERTINÉNȚĂ s. v. obrăznicie.
IMPERTINÉNȚĂ s.f. Obrăznicie, necuviință, insolență. [Cf. fr. impertinence, it. impertinenza].
IMPERTINÉNȚĂ s. f. atitudine, comportare impertinentă; obrăznicie, necuviință, insolență. (< fr. impertinence)
IMPERTINÉNȚĂ ~e f. 1) Caracter impertinent; insolență; obrăznicie. 2) Atitudine sau comportare impertinentă; insolență; obrăznicie; neobrăzare. /<fr. impertinence
impertinență f. 1. caracterul celui insolent: 2. vorbă, faptă ofensătoare.
*impertinénță f., pl. e (d. impertinent; fr. impertinence). Caracteru de a fi impertinent. Vorbă saŭ faptă impertinentă.
IMPERTINENȚĂ s. aroganță, insolență, măgărie, necuviință, neobrăzare, nerușinare, obrăznicie, sfruntare, trufie, tupeu, (rar) semeție, (livr.) morgă, prezumție, (pop. și fam.) țîfnă. (E de o ~ revoltătoare.)

impertinență dex

Intrare: impertinență
impertinență substantiv feminin