IMPERFECȚIÚNE, imperfecțiuni, s. f. Stare a ceea ce este imperfect; defect, scădere, cusur. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. imperfection, lat. imperfectio, -onis.

IMPERFECȚIÚNE, imperfecțiuni, s. f. Stare a ceea ce este imperfect; defect, scădere, cusur. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. imperfection, lat. imperfectio, -onis.

IMPERFECȚIÚNE, imperfecțiuni, s. f. Stare a ceea ce este imperfect; defect, cusur, scădere. Imperfecțiunile unei poezii. – Pronunțat: -ți-u-.

imperfecțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. imperfecțiúnii; (defecte) pl. imperfecțiúni

imperfecțiúne s. f. perfecțiune

IMPERFECȚIÚNE s. v. defect.

Imperfecțiune ≠ perfecțiune

IMPERFECȚIÚNE s.f. Starea a ceea ce este imperfect; defect. [Pron. -ți-u-, var. imperfecție s.f. / cf. fr. imperfection, it. imperfezione, lat. imperfectio].

IMPERFECȚIÚNE s. f. starea a ceea ce este imperfect. (< fr. imperfection, lat. imperfectio)

IMPERFECȚIÚNE ~i f. 1) Caracter imperfect; lipsă de perfecțiune. 2) Ceea ce este imperfect. [Sil. -ți-u-] /<fr. imperfection, lat. imperfectio, ~onis

imperfecți(un)e f. 1. starea celui imperfect; 2. defect fizic sau moral.

*imperfecțiúne f. (lat. imperféctio, -ónis). Starea de a fi imperfect, incomplet. Defect fizic saŭ moral. – Și -écție.

IMPERFECȚIUNE s. cusur, defect, deficiență, insuficiență, lacună, lipsă, meteahnă, neajuns, păcat, scădere, slăbiciune, viciu, (livr.) carență, racilă, tară, (pop. și fam.) beteșug, (reg. și fam.) hibă, (reg.) madea, teahnă, (Olt., Munt. și Mold.) ponos, (înv.) greșeală, lichea, nedesăvîrșire, răutate. (Are destule ~.)