Dicționare ale limbii române

13 definiții pentru imperfecțiune

IMPERFECȚIÚNE, imperfecțiuni, s. f. Stare a ceea ce este imperfect; defect, scădere, cusur. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. imperfection, lat. imperfectio, -onis.
IMPERFECȚIÚNE, imperfecțiuni, s. f. Stare a ceea ce este imperfect; defect, scădere, cusur. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. imperfection, lat. imperfectio, -onis.
IMPERFECȚIÚNE, imperfecțiuni, s. f. Stare a ceea ce este imperfect; defect, cusur, scădere. Imperfecțiunile unei poezii. – Pronunțat: -ți-u-.
imperfecțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. imperfecțiúnii; (defecte) pl. imperfecțiúni
imperfecțiúne s. f. perfecțiune
IMPERFECȚIÚNE s. v. defect.
Imperfecțiune ≠ perfecțiune
IMPERFECȚIÚNE s.f. Starea a ceea ce este imperfect; defect. [Pron. -ți-u-, var. imperfecție s.f. / cf. fr. imperfection, it. imperfezione, lat. imperfectio].
IMPERFECȚIÚNE s. f. starea a ceea ce este imperfect. (< fr. imperfection, lat. imperfectio)
IMPERFECȚIÚNE ~i f. 1) Caracter imperfect; lipsă de perfecțiune. 2) Ceea ce este imperfect. [Sil. -ți-u-] /<fr. imperfection, lat. imperfectio, ~onis
imperfecți(un)e f. 1. starea celui imperfect; 2. defect fizic sau moral.
*imperfecțiúne f. (lat. imperféctio, -ónis). Starea de a fi imperfect, incomplet. Defect fizic saŭ moral. – Și -écție.
IMPERFECȚIUNE s. cusur, defect, deficiență, insuficiență, lacună, lipsă, meteahnă, neajuns, păcat, scădere, slăbiciune, viciu, (livr.) carență, racilă, tară, (pop. și fam.) beteșug, (reg. și fam.) hibă, (reg.) madea, teahnă, (Olt., Munt. și Mold.) ponos, (înv.) greșeală, lichea, nedesăvîrșire, răutate. (Are destule ~.)

imperfecțiune definitie

imperfecțiune dex

Intrare: imperfecțiune
imperfecțiune substantiv feminin