Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

18 defini╚Ťii pentru imperativ

IMPERAT├ŹV, -─é, imperativi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care ordon─â; poruncitor. ÔŚŐ Mod imperativ (╚Öi substantivat, n.) = mod verbal personal prin care se exprim─â un ordin, o interdic╚Ťie, un sfat, un ├«ndemn, o rug─âminte etc. a subiectului. Propozi╚Ťie imperativ─â = propozi╚Ťie care exprim─â un ordin, un ├«ndemn, o rug─âminte etc. 2. S. n. Necesitate categoric─â ╚Öi necondi╚Ťionat─â; obliga╚Ťie. ÔŚŐ Imperativ categoric = principiu (enun╚Ťat de Kant) dup─â care obliga╚Ťia moral─â are un caracter absolut, necondi╚Ťionat, spre deosebire de cerin╚Ťele condi╚Ťionate ale vie╚Ťii cotidiene. ÔÇô Din fr. imp├ęratif, lat. imperativus.
IMPERAT├ŹV, -─é, imperativi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care ordon─â; poruncitor. ÔŚŐ Mod imperativ (╚Öi substantivat, n.) = mod verbal personal prin care se exprim─â un ordin, o interdic╚Ťie, un sfat, un ├«ndemn, o rug─âminte etc. a subiectului. Propozi╚Ťie imperativ─â = propozi╚Ťie care exprim─â un ordin, un ├«ndemn, o rug─âminte etc. 2. S. n. Necesitate categoric─â ╚Öi necondi╚Ťionat─â; obliga╚Ťie. ÔŚŐ Imperativ categoric = principiu (enun╚Ťat de Kant) dup─â care obliga╚Ťia moral─â are un caracter absolut, necondi╚Ťionat, spre deosebire de cerin╚Ťele condi╚Ťionate ale vie╚Ťii cotidiene. ÔÇô Din fr. imp├ęratif, lat. imperativus.[1]
IMPERAT├ŹV1, imperative, s. n. Necesitate categoric─â ╚Öi necondi╚Ťionat─â; obliga╚Ťie.
IMPERAT├ŹV2, -─é, imperativi, -e, adj. Care ordon─â, care porunce╚Öte; poruncitor. Ton imperativ. ÔŚŐ (Gram.) Modul imperativ (╚Öi substantivat, n.) = modul verbal prin care se exprim─â un ordin, un ├«ndemn, un sfat, o rug─âminte etc. (├«n vederea ├«ndeplinirii sau ├«mpiedic─ârii unei ac╚Ťiuni).
imperat├şv1 adj. m., pl. imperat├şvi; f. imperat├şv─â, pl. imperat├şve
imperat├şv2 s. n., pl. imperat├şve
imperat├şv s. n., pl. imperat├şve
imperat├şv adj. m., pl. imperat├şvi; f. sg. imperat├şv─â, pl. imperat├şve
IMPERAT├ŹV adj., s. 1. adj. v. autoritar. 2. adj., s. (GRAM.) (├«nv.) poruncitor. (Modul ~.) 3. adj. v. imperios. 4. s. v. cerin╚Ť─â.
IMPERAT├ŹV, -─é adj. Care ordon─â; poruncitor. ÔŚŐ (Gram.) Mod imperativ (╚Öi s.n.) = mod verbal care exprim─â o porunc─â, un ├«ndemn, un sfat, o rug─âminte etc.; propozi╚Ťie imperativ─â (╚Öi s.f.) = propozi╚Ťie care cuprinde un asemenea mod. // s.n. Necesitate categoric─â ╚Öi care se impune necondi╚Ťionat; obliga╚Ťie. ÔŚŐ (├Än filozofia lui Kant) Imperativ categoric = principiu aprioric al ÔÇ×ra╚Ťiunii practiceÔÇŁ care fixa ├«n con╚Ötiin╚Ťa uman─â norme morale universal valabile ╚Öi ve╚Önice. [Pl. -vi, -ve. / < lat. imperativus, cf. fr. imp├ęratif].[1]
IMPERAT├ŹV, -─é I. adj. 1. care exprim─â un ordin; poruncitor. ÔÖŽ mod ~ (╚Öi s. n.) = mod verbal care exprim─â o porunc─â, un ├«ndemn, etc.; propozi╚Ťie ~─â (╚Öi s. f.) = propozi╚Ťie care cuprinde un asemenea mod. 2. care se impune ca o necesitate absolut─â. II. s. n. 1. necesitate categoric─â ce se impune necondi╚Ťionat; obliga╚Ťie. 2. ~ categoric = (la Kant) principiu aprioric al ÔÇ×ra╚Ťiunii practiceÔÇŁ care fixa, ├«n con╚Ötiin╚Ťa uman─â, norme morale universal valabile ╚Öi ve╚Önice. (< lat. imperativus, fr. imp├ęratif)
IMPERAT├ŹV1 ~─â (~i, ~e) Care exprim─â sau impune un ordin; poruncitor. ÔŚŐ Modul ~ mod personal al verbului, prin care se exprim─â un ordin, un ├«ndemn, o rug─âminte. /<fr. imp├ęratif, lat. imperativus
IMPERAT├ŹV2 ~e n. Necesitate categoric─â ╚Öi necondi╚Ťionat─â; problem─â de stringent─â actualitate. /<fr. imp├ęratif, lat. imperativus
imperativ a. care ordon─â absolut: ton imperativ. ÔĽĹ m. Gram. mod verbal care exprim─â o porunc─â sau o rug─âciune.
*imperat├şv, -─â adj. (lat. imperativus, d. imperare, a porunci). Care are caracteru ordinulu─ş, porunci─ş: ton imperativ. Mandat imperativ, obliga╚Ťiunea care ar fi impus─â de elector─ş reprezentantulu─ş pe care-l numesc ╚Öi pin care-─ş hot─âr─âsc din ainte ce s─â voteze ╚Öi cum s─â se poarte. S. n., pl. e. Gram. Modu care exprim─â ordinu, ├«ndemnu sa┼ş rug─âmintea, ca: du-te! Adv. ├Än mod imperativ.
IMPERATIV adj., s. 1. adj. autoritar, poruncitor. (Cu ton ~.) 2. adj., s. (GRAM.) (├«nv.) poruncitor. (Modul ~.) 3. adj. imperios, presant, stringent. (Nevoi ~.) 4. s. cerin╚Ť─â, exigen╚Ť─â, necesitate, nevoie, obliga╚Ťie, preten╚Ťie, trebuin╚Ť─â, (├«nv. ╚Öi reg.) ni╚Ötot─â, (├«nv.) nevoin╚Ť─â, nevoire, recerin╚Ť─â, (fig.) comandament. (~ele epocii noastre.)
IMPERAT├ŹV, -─é adj. (< lat. imperativus, cf. fr. imp├ęratif): ├«n sintagmele enun╚Ťiativ─â imperativ─â, interogativ─â imperativ─â, mod imperativ ╚Öi propozi╚Ťie imperativ─â (v.).
IMPERAT├ŹV s. n. (< adj. imperativ, -─â < lat. imperativus < imperare ÔÇ×a porunciÔÇŁ, cf. fr. imp├ęratif): mod al verbului (personal, predicativ, simplu) care exprim─â o porunc─â, un ├«ndemn, un sfat, o rug─âminte sau o interdic╚Ťie a subiectului ╚Öi care este caracterizat printr-o intona╚Ťie suplimentar─â ├«n raport cu forma prezentului indicativ cu care e omonim. Este folosit numai ├«n adresare direct─â, care implic─â existen╚Ťa a dou─â persoane, a unui dialog ├«ntre o persoan─â care ordon─â, ├«ndeamn─â, sf─âtuie╚Öte, roag─â, interzice etc. ╚Öi alta (sau altele) care execut─â. De aceea are o form─â temporal─â unic─â (prezentul) realizat─â numai prin persoana a II-a (singular ╚Öi plural). ÔŚŐ ~ afirmat├şv: i. a c─ârui form─â afirm─â ceva, ca de exemplu mergi! ÔÇô merge╚Ťi!, fugi! ÔÇô fugi╚Ťi!, ia! ~ lua╚Ťi!, vorbe╚Öte! ÔÇô vorbi╚Ťi!, spune! ÔÇô spune╚Ťi! etc. ÔŚŐ ~ negat├şv (prohibit├şv): i. a c─ârui form─â neag─â ceva, ca de exemplu nu ╚Öopti! ÔÇô nu ╚Öopti╚Ťi!, nu alerga! ÔÇô nu alerga╚Ťi!, nu ╚Ťipa! ÔÇô nu ╚Ťipa╚Ťi!, nu trece! ÔÇô nu trece╚Ťi! etc. ÔŚŐ ~ narat├şv (dram├ític): i. care alterneaz─â cu indicativul ├«n nara╚Ťiuni ╚Öi care ├«nlocuie╚Öte acest mod, imprim├ónd povestirii vioiciune, dramatism. Este caracteristic limbii populare ╚Öi limbii familiare: ÔÇ×Baba, s─â crape de necaz ╚Öi mai mult nu. Dup─â ce adormir─â copiii, ia-l pe mo╚Ö la oc─âri ╚Öi batjocore╚Öte-l cum era mai r─âuÔÇŁ (Folclor); ÔÇ×Pe noi ne bufni un r├ós... ╚Öi r├ózi, ╚Öi r├ózi...ÔÇŁ (B. ╚śt. Delavrancea).

Imperativ dex online | sinonim

Imperativ definitie

Intrare: imperativ
imperativ adjectiv substantiv neutru