IMPENITÉNȚĂ s. f. (Livr.) Lipsă de căință, de remușcări. – Din fr. impénitence.

IMPENITÉNȚĂ s. f. Lipsă de căință, de remușcări. – Din fr. impénitence.

impeniténță (livr.) s. f., g.-d. art. impeniténței

impeniténță s. f., g.-d. art. impeniténței

IMPENITÉNȚĂ s.f. (Rar) Caracterul, starea celui impenitent; nepocăință. [< fr. impénitence].

IMPENITÉNȚĂ s. f. lipsit de căință, de remușcări. (< fr. impénitence)

*impeniténță f., pl. e (lat. impoenitentia). Caracteru omuluĭ impenitent.