IMPECÁBIL, -Ă, impecabili, -e, adj. Care este fără cusur, ireproșabil, perfect, desăvârșit. – Din fr. impeccable, lat. impeccabilis.

IMPECÁBIL, -Ă, impecabili, -e, adj. Care este fără cusur, ireproșabil, perfect, desăvârșit. – Din fr. impeccable, lat. impeccabilis.

IMPECÁBIL, -Ă, impecabili, -e, adj. Fără cusur, ireproșabil; perfect, desăvîrșit. Purtare impecabilă. Versuri impecabile. ▭ Își iubea bărbatul și se uita la el ca la un om superior, impecabil. VLAHUȚĂ, O. A. III 44.

impecábil adj. m., pl. impecábili; f. impecábilă, pl. impecábile

impecábil adj. m., pl. impecábili; f. sg. impecábilă, pl. impecábile

IMPECÁBIL adj. 1. v. ireproșabil. 2. exemplar, ireproșabil, pilduitor. (O comportare ~.)

IMPECÁBIL, -Ă adj. (Liv.) Perfect, desăvârșit, ireproșabil, fără cusur. [< fr. impeccable, cf. lat. in – fără, peccare – a greși].

IMPECÁBIL, -Ă adj. perfect, desăvârșit, ireproșabil. (< fr. impeccable, lat. impeccabilis)

IMPECÁBIL ~ă (~i, ~e) Care corespunde tuturor cerințelor; lipsit de defecte; absolut; desăvârșit; complet; perfect; ireproșabil. /<fr. impeccable, lat. impeccabilis

impecabil a. 1. incapabil de a greși; 2. fig. perfect: lucrare impecabilă.

*impecábil, -ă adj. (lat. impeccabilis. V. pecabil). Care nu poate păcătui, greși orĭ avea vre-un defect: versurĭ de o formă impecabilă. Adv. În mod impecabil.

IMPECABIL adj. 1. desăvîrșit, ireproșabil, perfect. (Un serviciu hotelier ~.) 2. exemplar, ireproșabil, pilduitor. (O comportare ~.)