imobilizare definitie

2 intrări

22 definiții pentru imobilizare

IMOBILIZÁ, imobilizez, vb. I. Tranz. A aduce pe cineva sau ceva în stare de nemișcare, de neclintire, a face să nu se mai poată mișca, să nu mai poată acționa. ♦ A investi mari disponibilități într-o întreprindere, într-o afacere (scoțându-le din circuitul normal). – Din fr. immobiliser.
IMOBILIZÁRE, imobilizări, s. f. Acțiunea de a imobiliza și rezultatul ei. – V. imobiliza.
IMOBILIZÁ, imobilizez, vb. I. Tranz. A aduce pe cineva sau ceva în stare de nemișcare, de neclintire, a face să nu se mai poată mișca, să nu mai poată acționa. ♦ A investi mari disponibilități într-o întreprindere, într-o afacere (scoțându-le din circuitul normal). – Din fr. immobiliser.
IMOBILIZÁRE, imobilizări, s. f. Acțiunea de a imobiliza și rezultatul ei. – V. imobiliza.
IMOBILIZÁ, imobilizez, vb. I. Tranz. A pune (pe cineva sau ceva) în neputință de a se mișca, a aduce în stare de nemișcare, de neclintire. Plotonierul Danțiș își desfășură brațele ca niște aripi, căzînd asupra lui Trei- Nasuri și imobilizîndu-l. SADOVEANU M. C. 209. ◊ Fig. Grupul «Convorbirilor» îl imobilizase într-o situație falsă; boala și mizeria l-au doborît înainte de vreme. SADOVEANU, E. 83.
IMOBILIZÁRE s. f. Acțiunea de a imobiliza și rezultatul ei; nemișcare, neclintire.
imobilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 imobilizeáză
imobilizáre s. f., g.-d. art. imobilizắrii; pl. imobilizắri
imobilizá vb., ind. prez. 1 sg. imobilizéz, 3 sg. și pl. imobilizeáză
imobilizáre s. f. mobilizare
IMOBILIZÁ vb. 1. v. fixa. 2. a ține. (Îl ~ până vine poliția.) 3. a paraliza. (I-a ~ orice mișcare.)
IMOBILIZÁRE s. v. fixare.
IMOBILIZÁ vb. I. tr. A pune pe cineva sau ceva în imposibilitate de a se mișca; a înțepeni, a încremeni. [< fr. immobiliser].
IMOBILIZÁRE s.f. Acțiunea de a imobiliza și rezultatul ei. ♦ Metodă terapeutică prin care se imobilizează unul sau mai multe segmente ale corpului. ◊ (Ec.) Imobilizare de fonduri = scoatere din circuitul normal a unei părți din fondurile unităților economice printr-o gospodărire defectuoasă. [< imobiliza].
IMOBILIZÁ vb. tr. 1. a pune pe cineva sau ceva în imposibilitatea de a se mișca; a înțepeni. 2. a investi mari disponibilități materiale și bănești într-o întreprindere, într-o afacere, scoțându-le din circuitul normal. (< fr. immobiliser)
IMOBILIZÁRE s. f. acțiunea de a imobiliza. ◊ metodă terapeutică prin care se imobilizează unul sau mai multe segmente ale corpului. ♦ (ec.) ~ de fonduri = scoatere din circuitul normal a unei părți din fondurile unităților economice printr-o gospodărire defectuoasă. (< imobiliza)
A IMOBILIZÁ ~éz tranz. (ființe sau părți ale corpului) A face să devină imobil; a aduce și a menține în stare de imobilitate sau de inactivitate. /<fr. immobiliser
imobilizà v. 1. a face imobil; 2. Jur. a da unui efect mobiliar calitatea de imobil.
*imobilizéz v. tr. (fr. immobiliser). Fac imobil, fac să nu se maĭ poată mișca orĭ să nu maĭ poată lucra. Jur. Daŭ unuĭ obĭect mobil calitatea de imobil.
IMOBILIZA vb. 1. a fixa, a înțepeni, a pironi, a prinde, (reg.) a proțăpi. (A ~ ceva în cuie.) 2. a ține. (Îl ~ pînă vine miliția.) 3. a paraliza. (I-a ~ orice mișcare.)
IMOBILIZARE s. fixare, fixat, înțepenire, pironire, prindere, țintuire, (rar) pecetluire. (~ în cuie a unui obiect.)
IMOBILIZÁRE (< imobiliza) s. f. 1. Acțiunea de a imobiliza; nemișcare. 2. (La pl.; CONT.) Bunurile și valorile destinate să servească o perioadă îndelungată în activitatea economică a unei întreprinderi, care nu se consumă la prima utilizare. Categoriile de i. sunt: corporale (terenuri și mijloace fixe), necorporale (cheltuieli de constituire și de cercetare-dezvoltare, brevete, licențe, know-how, mărcile de fabrică și de comerț, fondul comercial, programe informatice) și financiare (titluri de participare, titluri imobilizate ale activității de portofoliu, alte titluri și creanțe imobilizate).

imobilizare dex

Intrare: imobiliza
imobiliza verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: imobilizare
imobilizare substantiv feminin