IMOBÍL2, -Ă, imobili, -e, adj. 1. Care stă în nemișcare; neclintit, fix. 2. Imobiliar. – Din fr. immobile, lat. immobilis.

IMÓBIL1, imobile, s. n. Clădire, casă (mare). – Din fr. immeuble (modificat după lat. immobilis).

IMOBÍL2, -Ă, imobili, -e, adj. 1. Care stă în nemișcare; neclintit, fix. 2. Imobiliar. – Din fr. immobile, lat. immobilis.

IMÓBIL1, imobile, s. n. Clădire, casă (mai mare). – Din fr. immeuble (modificat după lat. immobilis).

IMÓBIL1, imobile, s. n. Casă, clădire. În orașe se construiesc noi imobile. ◊ Carte de imobil v. carte (I 3).

IMOBÍL2, -Ă, imobili, -e, adj. 1. Care stă în nemișcare; nemișcat, neclintit, fix. În razele poncișe scapără cristalii trandafirii ai nămeților imobili, zidiți după atîtea zile de urgie. C. PETRESCU, A. 295. Evantia, întinsă, imobilă, nu mai simțea nici o durere. BART, E. 382. 2. Care nu poate fi mișcat, nemișcător; imobiliar. Avere imobilă. – Accentuat și: (2) imóbil.

imobíl1 (nemișcat) adj. m., pl. imobíli; f. imobílă, pl. imobíle

imóbil2 (imobiliar) adj. m., pl. imóbili; f. imóbilă, pl. imóbile

imóbil3 s. n., pl. imóbile

imobíl adj. m. (jur. și imóbil) mobil

imóbil s. n., pl. imóbile

IMOBÍL adj. 1. v. fix. 2. v. nemișcat. 3. v. rigid. 4. v. încremenit. 5. v. imobiliar.

IMÓBIL s. v. casă.

Imobil ≠ mobil

IMOBÍL, -Ă adj. 1. Nemișcat, neclintit, fix. 2. Care nu se poate mișca, transporta. [Cf. fr. immobile, lat. immobilis].

IMÓBIL s.n. Casă, clădire. [Pl. -le. / < lat. immobilis, cf. fr. immeuble].

IMOBÍL2, -Ă adj. nemișcat, neclintit, fix. (< fr. immobile, lat. immobilis)

IMÓBIL1 s. n. casă, clădire. (< lat. immobilis, fr. immeuble)

IMOBÍL ~ă (~i, ~e) (în opoziție cu mobil) 1) Care nu se mișcă; care nu-și schimbă poziția; nemișcat; fix. 2) (despre bunuri materiale) Care nu poate fi mișcat din loc; de neclintit; imobiliar. /<fr. immobile, lat. immobilis

IMÓBIL ~e n. 1) Construcție pentru locuit (cu mai multe etaje); clădire; casă. ◊ Carte de ~ registru în care sunt înscriși toți locatarii unei case. 2) Avere care nu poate fi mișcată dintr-un loc în altul. /<fr. immeuble, lat. immobilis

imobil a. 1. nemișcat, nemișcător: bunuri imobile; 2. fig. neclintit. ║ n. pl. imobile, avere ce nu se poate transporta (ca moșii, păduri, vii, case).

*imóbil, -ă adj. (lat. immobilis). Care nu se poate muta: avere imobilă (casă, moșie). Nemișcat: santinela stătea imobilă. Fig. Tare, hotărît: caracter liniștit și imobil în pericul. S. n., pl. e. Lucru imobil, vorbind de avere (casă, moșie). – Fals imobíl (după fr.).

IMOBIL adj. 1. fix, neclintit, nemișcat, stabil, (rar) nemișcător, (pop.) nesmintit, (înv.) neclătit. (O instalație ~.) 2. fix, neclintit, nemișcat, rigid, țeapăn, (pop.) vîrtos. (Crengile ~ ale copacilor.) 3. înțepenit, rigid, static, (livr.) hieratic. (Atitudine ~; gest ~.) 4. fix. încremenit, înlemnit, neclintit, nemișcat, pironit. (Cu ochii ~.) 5. imobiliar, nemișcător. (Avere ~.)

IMOBIL s. casă, clădire, construcție, zidire, (înv.) ziditură. (Un ~ vechi.)

șterge-mă din cartea de imobil expr. (înv., glum.) băutură alcoolică ieftină, de proveniență incertă.