imn definitie

15 definiții pentru imn

IMN, imnuri, s. n. Poezie sau cântec solemn compus pentru preamărirea unei idei, a unui eveniment, a unui erou (legendar) etc. ♦ Spec. Cântec religios de preamărire a divinității. ♦ Spec. Cântec solemn apărut odată cu formarea statelor naționale și adoptat oficial ca simbol al unității naționale sau de stat. – Din fr. hymne, lat. hymnus.
IMN, imnuri, s. n. Poezie sau cântec solemn compus pentru preamărirea unei idei, a unui eveniment, a unui erou (legendar) etc. ♦ Spec. Cântec religios de preamărire a divinității. ♦ Spec. Cântec solemn apărut o dată cu formarea statelor naționale și adoptat oficial ca simbol al unității naționale de stat. – Din fr. hymne, lat. hymnus.
IMN, imnuri, s. n. Cîntec de laudă, adesea cu caracter festiv sau ocazional, compus pentru preamărirea unei idei, a unui eveniment etc. Impresia de vară o dă Coșbuc în acest imn [Vara] prin cîteva trăsături, alese cu un superior simț artistic din diversitatea aspectelor naturii. IBRĂILEANU, S. 137. Un lung caic de abanos În aur prelucrat, Cu imnuri din Coran frumos Pe margine săpat. ALECSANDRI, P. A. 67. ◊ (Poetic) Cîntă ciocîrliile Imn de veselie; Fluturii cu miile Joacă pe cîmpie. IOSIF, P. 61. Imnul tăcerii neturburate se înălța de pretutindeni. HOGAȘ, M. N. 180. Voi ați cîntat cu glas fierbinte Naturii calde imnuri sfinte. COȘBUC, P. I 90. ♦ Cîntec solemn adoptat ca simbol al unității de stat sau de clasă. Imn național. ▭ În acordurile imnului R.P.R. și ale imnului U.R.S.S. s-a înălțat gloriosul pavilion sovietic. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2796. - Pl. și: (învechit) imne (NEGRUZZI, S. I 206).
imn s. n., pl. ímnuri
imn s. n., pl. ímnuri
IMN s. 1. v. odă. 2. (BIS.) tropar.
IMN s.n. Cântec de laudă festiv sau ocazional. ♦ Poezie lirică în care este preamărit un erou, un eveniment etc. ♦ Cântec solemn care reprezintă simbolul unității de stat sau de clasă. [Pl. -nuri, -ne. / cf. fr. hymne, lat. hymnus, gr. hymnos].
IMN s. n. 1. (în Grecia antică) poezie, cântec solemn în care erau preamăriți zeii sau eroii legendari. ◊ specie a liricii cetățenești în care e celebrat un erou, un eveniment deosebit etc. ◊ cântec solemn care reprezintă simbolul unității de stat sau de clasă. 2. cântec de laudă festiv sau ocazional; (p. ext.) cântec religios de slăvire a divinității. (< fr. hymne, lat. hymnus, gr. hymnos)
imn (ímnuri), s. n. – Poezie sau cîntec solemn de preamărire. Fr. hymne. – Der. imnător, adj. (care proslăvește), invenție personală a lui Alecsandri; imnar, s. n. (culegere de imnuri).
IMN ~uri n. 1) Cântec religios de preamărire a divinității. 2) Poezie lirică având un caracter solemn și o anumită dedicație (unui eveniment, unui erou, unei idei etc.). 3) Compoziție muzicală solemnă, făcând parte din simbolica oficială a unui stat. /<fr. hymne, lat. hymnus
imn n. 1. cântec în onoarea divinității sau a eroilor; 2. odă sacră sau cântare bisericească: imn de laudă.
*imn n., pl. urĭ și e (vgr. ῾ýmnos). Cîntec în onoarea unuĭ zeŭ saŭ unuĭ eroŭ: un imn luĭ Apóline, imnu luĭ Garibaldi. Cîntec de laudă în biserica creștinească.
IMN s. 1. (LIT., MUZ.) odă. 2. (BIS.) tropar.
imn de stat (i. național) v. imn (2).
imnul acatist v. acatist.

imn dex

Intrare: imn (pl. imnuri)
imn pl. imnuri substantiv neutru
Intrare: imn (pl. imne)
imn pl. imne