imitativ definitie

13 definiții pentru imitativ

IMITATÍV, -Ă, imitativi, -e, adj. Care imită (sunete). – Din fr. imitatif, lat. imitativus.
IMITATÍV, -Ă, imitativi, -e, adj. Care imită (sunete). – Din fr. imitatif, lat. imitativus.
IMITATÍV, -Ă, imitativi, -e, adj. (Mai ales despre sunete) Care imită. ◊ Armonie imitativă = efect stilistic obținut prin alăturarea unor cuvinte ale căror sunete evocă un sunet din natură. Armonia imitativă din acest vers [«Prin vulturi vîntul viu vuia»] nu e... meșteșugită, ea e necesară, naturală și ne face să auzim zgomotul sec al aerului izbit și despicat de minunatul călăreț. GHEREA, ST. CR. III 318.
imitatív adj. m., pl. imitatívi; f. imitatívă, pl. imitatíve
imitatív adj. m., pl. imitatívi; f. sg. imitatívă, pl. imitatíve
IMITATÍV adj. v. onomatopeic.
IMITATÍV, -Ă adj. Care imită. ◊ Armonie imitativă v. armonie (1) [în DN]. [Pl. -vi, -ve. / cf. fr. imitatif, it. imitativo].
IMITATÍV, -Ă adj. care imită. (< fr. imitatif, lat. imitativus)
IMITATÍV ~ă (~i, ~e) Care imită (sunete). /<fr. imitatif, lat. imitativus
imitativ a. de natura imitațiunii: armonie imitativă.
*imitatív, -ă adj. (lat. imitativus). Gram. Muz. Care e de natura imitațiuniĭ: armonie imitativă. S. n., pl. e. Gram. Cuvînt care imită huĭetu naturiĭ, onomatopeic, ca: gîl-gîl, gîlgîĭ, scîrț-scîrț, scîrțîĭ, horpăĭ, sorb ș. a.
IMITATIV adj. onomatopeic. (Cuvînt ~.)
IMITATÍV, -Ă adj. (cf. fr. imitatif, it. imitativo): în sintagma cuvânt imitativ (v.).

imitativ dex

Intrare: imitativ
imitativ adjectiv