IMITÁ, imít, vb. I. Tranz. 1. A adopta întocmai felul de gândire, de comportare etc. al cuiva; a lua pe cineva ca exemplu. ♦ A reproduce felul de a vorbi, de a cânta sau gesturile caracteristice ale cuiva. 2. A lua ca model opera sau felul de a lucra al unui artist, al unui scriitor etc. ♦ A reproduce cu fidelitate; a copia. – Din fr. imiter, lat. imitari.

IMITÁ, imít, vb. I. Tranz. 1. A adopta întocmai felul de gândire, de comportare etc. al cuiva; a lua pe cineva ca exemplu. ♦ A reproduce felul de a vorbi, de a cânta sau gesturile caracteristice ale cuiva. 2. A lua ca model opera sau felul de a lucra al unui artist, al unui scriitor etc. ♦ A reproduce cu fidelitate; a copia. – Din fr. imiter, lat. imitari.

IMITÁ, imít, vb. I. Tranz. 1. (Cu privire la persoane) A-și potrivi modul de gîndire, de comportare etc. după altcineva, a lua pe cineva ca exemplu. Să imităm... p-acei ce-i vedem făcînd bine. PANN, P. V. II 21. ♦ A reproduce cu dibăcie felul de a vorbi, gesturile, mișcările caracteristice cuiva, pentru a scoate efecte comice. 2. (Cu privire la scriitori, artiști sau opere literare, artistice etc.) A lua ca model. ♦ A reproduce întocmai, a copia cu fidelitate. V. contraface. Ți-a imitat scrisul. ▭ Cine erau acei meșteșugari, care imitau în var, în ceară și în argilă făptura omenească?GALACTION, O. I 116. ◊ Absol. A învăța nu înseamnă a imita. V. ROM. decembrie 1953, 275. - Prez. ind. și: (învechit) imitez (SADOVEANU, Z. C. 42, GHEREA, ST. CR. I 96).

IMITÁT, -Ă, imitați, -te, adj. Făcut în așa fel încît să semene cu altul.

imitá (a ~) vb., ind. prez. 3 imítă

imitá vb., ind. prez. 1 sg. imít, 3 sg. și pl. imítă

IMITÁ vb. 1. (înv.) a (se) pildui. (Îl ~ în toate.) 2. v. mima. 3. a copia, (depr.) a pastișa. (~ stilul lui...)

IMITÁT adj. v. artificial.

IMITÁ vb. I. tr. 1. A face (sau a încerca să facă) exact ceea ce vede (sau a văzut) că face sau a făcut cineva. ♦ A reproduce vorba, gesturile cuiva; a maimuțări. 2. A lua ca model opera sau felul de a lucra al unui artist sau al unui scriitor. ♦ A reproduce cu fidelitate, a copia. [P.i. 1 imít, -tez, 3,6 -tă. / < fr. imiter, cf. it. imitare, lat. imitari].

IMITÁ vb. tr. 1. a-și însuși felul de gândire, de comportare etc. al cuiva; a lua pe cineva ca exemplu. ◊ a reproduce vorbirea, gesturile etc. cuiva; a maimuțări. 2. a lua ca model opera, felul de a lucra al unui artist sau scriitor. ◊ a reproduce cu fidelitate, a copia. (< fr. imiter, lat. imitari)

A IMITÁ imít tranz. 1) (felul de a fi, de a gândi și de a acționa al cuiva) A lua drept model; a adopta în mod servil; a copia. 2) (gesturile, felul de a vorbi sau de a cânta) A reproduce cu măiestrie (provocând efecte comice); a copia. 3) (opera, stilul sau felul de a lucra al unui autor) A accepta în calitate de model; a considera ca fiind demn de urmat. /<fr. imiter, lat. imitari

imità v. 1. a face sau a căuta să facă întocmai ceea ce face altul; 2. a reproduce întocmai: a imita o semnătură; 3. a lua de model: a imita pe cei buni; 4. a adopta genul unui scriitor, modul unui artist.

*imít și -éz, a -á v. tr. (fr. imiter, d. lat. imitor, -ari). Fac saŭ caut să fac exact ceĭa ce face altu: maĭmuța imită omu. Reproduc întocmaĭ: a imita o semnătură. Falsific, contrafac: a imita o marfă. Iaŭ ca model, caut să ĭaŭ stilu (felu) unuĭ scriitor, unuĭ pictor ș. a.: a-ĭ imita pe strămoțĭ, a imita un poet.

IMITA vb. 1. (înv.) a (se) pildui. (Îl ~ în toate.) 2. a mima, a reproduce, (înv.) a închipui. (A ~ gesturile cuiva.) 3. a copia, (depr.) a pastișa. (~ stilul lui...)

IMITAT adj. artificial, contrafăcut, fals. (Pietre ~.)