IMANÉNȚĂ, imanențe, s. f. Însușirea sau starea a ceea ce este imanent. – Din fr. immanence, lat. immanentia.

IMANÉNȚĂ, imanențe, s. f. Însușirea sau starea a ceea ce este imanent. – Din fr. immanence, lat. immanentia.

IMANÉNȚĂ s. f. Stare a ceea ce este imanent.

imanénță s. f., g.-d. art. imanénței; pl. imanénțe

imanénță s. f., g.-d. art. imanénței; pl. imanénțe

IMANÉNȚĂ s.f. Situația a ceea ce este imanent. [Cf. fr. immanence, it. immanenza].

IMANÉNȚĂ s. f. însușirea, starea a ceea ce este imanent. (< fr. immanence, lat. immanentia)

IMANÉNȚĂ ~e f. Caracter imanent. /<lat. immanentia, fr. immanence

imanență f. starea celor imanente.

*imanénță f., pl. e (lat. immanentia). Starea lucruluĭ imanent.