ilic definitie

9 definiții pentru ilic

ILÍC, ilice, s. n. Pieptar (țărănesc) fără mâneci, cu revere, încheiat în față, confecționat de obicei din postav roșu sau negru ori din dimie albă (și împodobit cu găitane). – Din tc. yelek.
ILÍC, ilice, s. n. Pieptar (țărănesc) fără mâneci, cu revere, încheiat în față, confecționat de obicei din postav roșu sau negru ori din dimie albă (și împodobită cu găitane). – Din tc. yelek.
ILÍC, ilice, s. n. (Munt., Mold.) Haină țărănească, un fel de pieptar, fără mîneci, care se încheie cu găitane, nasturi sau copci. Ilicul rupt prin care i se vedea pieptul. CAMILAR, N. II 239. Surugiul intră pe scenă îmbrăcat cu... ilic de postav cusut cu găitanuri. ALECSANDRI, T. 45.
ilíc s. n., pl. ilíce
ilíc s. n., pl. ilíce
ilíc (ilíce), s. n. – Pieptar fără mîneci. Tc. yelek (Șeineanu, II, 225; Lokotsch 951), cf. ngr. γελέϰι, alb. jeljek, bg. elek, sb. jelek și sp. jaleco, it. gilè, giulecca (Battisti, III, 1807, 1820), fr. gilet (< jiletcă).
ILÍC ~ce n. Pieptar confecționat, mai ales, din postav (împodobit cu găitane) și purtat, îndeosebi, de țărani. /<turc. yelek
ilic n. haină țărănească de aba, numită și mintean, fără mâneci și împodobită cu găitane (ilicul poate fi bărbătesc și femeiesc): surugiul îmbrăcat cu ilic de postav cusut cu găitanuri AL. [Turci YELEK].
ilíc și (vest) iléc n., pl. e și urĭ (turc. ĭelek, de unde și ngr. geléki și giléki, alb. ĭelĭek, sîrb. ĭelek, bg. elek și ilek; sp. gileco, fr. gilet. V. jiletcă). Un fel de vestă țărănească cu mînicĭ și fără mînicĭ purtată de bărbațĭ și de femeĭ. V. bondă.

ilic dex

Intrare: ilic
ilic substantiv neutru