ijderire definitie

ijderí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ijderésc, imperf. 3 sg. ijdereá; conj. prez. 3 să ijdereáscă; ger. ijderínd

ijderí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ijderésc, imperf. 3 sg. ijdereá; conj. prez. 3 sg. și pl. ijdereáscă; ger. ijderínd

ijderí (ijderésc, – ít), vb. – 1. A afla, a descoperi, a inventa. – 2. A stîrni, a îmboldi, a ațîța. – 3. A se ivi, a proveni, a se naște. – Var. ijdări, ijdăni, izdări, izdăni, jidări, jidărî, zădărî. Sl. izdirati, cf. sb. izdirati se na koga „a trata pe cineva cu asprime”, bg. dirjă „a scormoni”, zadiram „a face să turbeze”. Sînt cuvinte înv. la toate sensurile și cu toate var., cu excepția lui zădărî, cu sensul lui bg. Explicațiile anterioare nu satisfac cuvîntul identic cu a îndîrji (Cihac, II, 147); din sl. izgnati „a expulza”, cf. izgoni (Tiktin). Cf. Scriban, care pleacă de la un sl. izdirati. – Der. ijderitor, adj. (creator); ijderenie (var. ijdăranie, ijderanie), s. f. (proveniență, origine); izdăritură, s. f. (proiect; creație); zădărîtor, adj. (iritant); zădăreală, s. f. (ațîțare, incitare).

ijderésc și -irésc v. tr. (d. vre-o formă vsl. *iz-dĭrati, cum se vede din izdăritură). Vechĭ. Produc, daŭ la iveală. V. refl. Răsar, am originea. – Și -erăsc și -ărăsc,