ezetură sf vz iezătură

IEZĂTÚRĂ, iezături, s. f. Baraj (de pământ, de piatră etc.) construit de-a curmezișul unei văi pentru a stăvili apa și a forma un iaz. – Iezi + suf. -ătură.

IEZĂTÚRĂ, iezături, s. f. Baraj (de pământ, de piatră etc.) construit de-a curmezișul unei văi pentru a stăvili apa și a forma un iaz. – Iezi + suf. -ătură.

IEZĂTÚRĂ, iezături, s. f. Baraj de pămînt (cu împletituri de nuiele) sau de piatră, beton etc., construit pentru a stăvili apa unui iaz sau a unui eleșteu; stavilă, stăvilar, zăgaz. Trecură multe pîraie umflate de ploaie, trecură pe lîngă iezături, pe marginea pădurilor de trestii și papură, care sunau jalnic la cele din urmă fîlfîiri ale vîntului. SADOVEANU, O. I 151. De pe lacuri apa sură Înfunda mișcarea creață între stuf la iezătură. EMINESCU, O. I 83. Împrejurul meu e numai o armonie răpitoare!... murmurul rîului care pe deasupra iezăturii cade într-o mică cascadă pe un jgheab. BOLINTINEANU, O. 350.

iezătúră s. f., g.-d. art. iezătúrii; pl. iezătúri

iezătúră s. f. (sil. ie-), g.-d. art. iezătúrii; pl. iezătúri

IEZĂTÚRĂ s. v. baraj, stavilă, stăvilar, zăgaz.

IEZĂTÚRĂ ~i f. Construcție făcută într-un iaz pentru a stăvili apa; stăvilar la un iaz. /a iezi + suf. ~ătură

iezătúră (iezitúră), s.f. (reg.) stavilă în calea unei ape; zăgaz, dig.

iezătură f. Mold, zăgaz. [Derivat din iezì].

iezătură s. v. BARAJ. STAVILĂ. STĂVILAR. ZĂGAZ.