IEZIȘÓR, iezișori, s. m. (Rar) Ieduț. – Ied + suf. -ișor.

IEZIȘÓR, iezișori, s. m. (Rar) Diminutiv al lui ied; ieduț. – Ied + suf. -ișor.

IEZIȘÓR, iezișori, s. m. Diminutiv al lui ied. Aice era capra sigură că iezișorii săi nici n-or degera, nici nu i-or supăra fiarele sălbatice. SBIERA, P. 202. Ba nu, cumătre, c-așa mi-a ars și mie inima după iezișorii miei! CREANGĂ, P. 32.

iezișór s. m., pl. iezișóri

iezișór s. m. (sil. ie-), pl. iezișóri