IÉSLE, iesle, s. f. Jgheab în care se dă de mâncare vitelor (în grajd). – Din sl. jasli.

IÉSLE, iesle, s. f. Jgheab în care se dă de mâncare vitelor (în grajd). – Din sl. jasli.

IÉSLE, iesle, s. f. Construcție în formă de jgheab, ridicată de la pămînt, în care se dă de mîncare vitelor în grajd. Aveau înăuntru ca la șaizeci-șaptezeci de cai, frumoși și curați, cu așternutul gros, cu ieslea plină de fîn. MIHALE, O. 10. Buhăieșului Dumitriței îi căzuse locul lîngă junca Tănăsoaiei, și să fi văzut cît de bine se împăcau mîncînd fînul de care ieslea era plină. CAMILAR, TEM. 322. Mă duc să fur calul de la iesle. ALECSANDRI, T. I 184.

iésle s. f., g.-d. art. iéslei; pl. iésle

iésle s. f. (sil. ie-), g.-d. art. iéslei; pl. iésle

IÉSLE s. (reg.) corlată. (~ pentru vite.)

iésle (iésle), s. f. – Jgheab în care se dă de mîncare vitelor. – Mr. iaslă. Sl. (bg., rus.) jaslĭ (Cihac, II, 146; Conev 67), cf. sb., cr., slov., pol. jasla, mag. jászol.

IÉSLE ~ f. Construcție în grajd având forma unui jgheab adânc, în care se pune hrana pentru vite. [G.-D. ieslei; Sil. ies-le] /<sl. jasli

iesle f. pl. jghiab în care se dă de mâncare vitelor și cailor. [Slav. IASLI].

ĭésle f. pl. (vsl. ĭasli, d. ĕsti, a mînca; bg. ĭasli și ĭesli, rus. ĭásli; ung. jászol și jászló). Locu (jgheabu) în care li se pune vitelor fînu în staul. – Vechĭ scris și esle.

IESLE s. (reg.) corlată. (~ pentru vite.)

iésle, iesle s. f. Construcție într-un grajd în formă de jgheab, în care li se dă de mâncare vitelor. ◊ Ieslea din Betleem = ieslea din peștera săpată în stâncă din Betleem unde S-a născut Iisus, pe care s-a clădit o capelă mică împodobită cu icoane și candele, în mijlocul căreia o stea de argint marchează locul nașterii. – Din sl. jasli.

iésle s. f. sg. tejghea a unui bar.