iertător definitie

11 definiții pentru iertător

IERTĂTÓR, -OÁRE, iertători, -oare, adj. Care iartă ușor. – Ierta + suf. -ător.
IERTĂTÓR, -OÁRE, iertători, -oare, adj. Care iartă ușor. – Ierta + suf. -ător.
IERTĂTÓR, -OÁRE, iertători, -oare, adj. Care iartă ușor. Ce iertător și bun ți-i gîndul în preajma florilor plăpînde. ANGHEL, Î. G. 9.
iertătór adj. m., pl. iertătóri; f. sg. și pl. iertătoáre
iertătór adj. m. (sil. ier-), pl. iertătóri; f. sg. și pl. iertătoáre
IERTĂTÓR adj. indulgent, îndurător, îngăduitor, milostiv, (livr.) clement. (Om lesne ~.)
Iertător ≠ neiertător
IERTĂTÓR ~oáre (~óri, ~oáre) Care iartă cu ușurință greșelile altora; îngăduitor; indulgent; tolerant. /a ierta + suf. ~ător
iertător a. și m. care iartă.
ĭertătór, -oáre adj. Care ĭartă, blînd, indulgent.
IERTĂTOR adj. indulgent, îndurător, îngăduitor, milostiv, (livr.) clement. (Om lesne ~.)

iertător dex

Intrare: iertător
iertător adjectiv
  • silabisire: ier-