iertăciune definitie

10 definiții pentru iertăciune

IERTĂCIÚNE, iertăciuni, s. f. (Înv. și pop.) Iertare. ◊ Expr. Să fie cu iertăciune, formulă prin care se cer cuiva scuze pentru un act nepotrivit; nu vă supărați! A-și lua iertăciune = a cere iertare de la rude și de la prieteni pe patul de moarte. ♦ (Rar) Îngăduință, permisiune. – Ierta + suf. -ăciune.
IERTĂCIÚNE, iertăciuni, s. f. (Înv. și pop.) Iertare. ◊ Expr. Să fie cu iertăciune, formulă prin care se cer cuiva scuze pentru un act nepotrivit; nu vă supărați! A-și lua iertăciune = a cere iertare de la rude și de la prieteni pe patul de moarte. ♦ (Rar) Îngăduință, permisiune. – Ierta + suf. -ăciune.
IERTĂCIÚNE s. f. (Învechit) Iertare. Cuconiță, am venit să-mi cer iertăciune. NEGRUZZI, S. III 78. ◊ Expr. Să fie cu iertăciune, formulă prin care se cer cuiva scuze pentru o necuviință; nu vă supărați. Uite, mă mustră cugetul de atîtea dovezi mincinoase ce-mi ceri să dau pe toată ziua, cînd începi, – adică să fie cu iertăciune, – cînd începi a tăia la palavre vînătorești. ODOBESCU, S. III 45. A-și lua iertăciune = a-și lua rămas bun și a-și cere, pe patul de moarte, iertare de la rude și prieteni, pentru vreo supărare făcută. (Glumeț) Iapa! Las’ pe Dănilă! că știe el unde-a duce-o; să-și ieie iertăciune de la boi și ziua-bună de la car. CREANGĂ, P. 47. ♦ (Rar) Îngăduință, permisiune. Își ceru iertăciune a nu primi, fiind bolnav. BĂLCESCU, O. II 179.
iertăciúne (pop.) s. f., g.-d. art. iertăciúnii; pl. iertăciúni
iertăciúne s. f. (sil. ier-), g.-d. art. iertăciúnii; pl. iertăciúni
IERTĂCIÚNE s. v. iertare, scuză.
IERTĂCIÚNE ~i f. 1) înv. v. IERTARE.Să fie cu ~ să nu vă supărați; să mă scuzați. 2) folc. Ritual nupțial, care constă în declamarea unor versuri la despărțirea miresei de părinți. /a ierta + suf. ~ăciune
iertăciune f. rezultatul iertării: 1. scuză; 2. permisiune.
ĭertăcĭúne f. (lat. libertátio, -ónis). Acțiunea de a ĭerta.
iertăciune s. v. IERTARE. SCUZĂ.

iertăciune dex

Intrare: iertăciune
iertăciune substantiv feminin
  • silabisire: ier-