IERNÁ, iernez, vb. I. Intranz. A-și petrece iarna undeva. ♦ Tranz. A adăposti și a hrăni vitele în timpul iernii. – Lat. hibernare sau din iarnă.

IERNÁ, iernez, vb. I. Intranz. A-și petrece iarna undeva. ♦ Tranz. A adăposti și a hrăni vitele în timpul iernii. – Lat. hibernare sau din iarnă.

IERNÁ, iernez, vb. I. Intranz. (Urmat de determinări locale) A petrece iarna. Vei ierna Sus în munticel Singur singurel, Pînă a-nverzi Codru și-a-nflori. BOLINTINEANU, O. 79. [Aceste păsări] iernează în Austria de jos și în Polonia. ODOBESCU, S. III 28. Se folosi de acea ocazie ca să smulgă de la vizir făgăduiala că nu va lăsa să ierneze oștirea sa în Moldova, căci ar aduce țării multă vătămare. BĂLCESCU, O. I 184. Ș-astă iarnă am iernat Mai colea de Calafat. TEODORESCU, P. P. 289. ♦ Tranz. (Cu privire la vite și mai ales la oi) A adăposti și a hrăni în timpul iernii. Și-a iernat oile aproape de Dunăre.

ierná (a ~) vb., ind. prez. 3 ierneáză

ierná vb. (sil. ie-), ind. prez. 1 sg. iernéz, 3 sg. și pl. ierneáză

A ierna ≠ a văra

A IERNÁ ~éz 1. intranz. A petrece timpul de iarnă (undeva); a trăi iarna (într-un loc). 2. tranz. (vite, oi) A adăposti și hrăni în timpul iernii. /<lat. hibernare

iernà v. a petrece iarna. [Lat. HIBERNARE].

ĭernéz v. intr. (lat. hibernare). Petrec ĭarna: trupele aŭ ĭernat în oraș, ursu ĭernează în bîrlog. V. ibernez.

ierná, iernez v. i. (d. bărbați) a fi întreținut de o femeie.