iereu definitie

6 definiții pentru iereu

ieréu (înv.) s. m., art. ieréul; pl. ieréi, art. ieréii
ieréu s. m. (sil. ie-), art. ieréul; pl. ieréi, art. ieréii
ieréu (ieréi), s. m. – Sacerdot. – Var. (înv.) erei. Gr. ἱερεύς, în parte prin intermediul sl. (bg.) jerei. – Comp. ierarh, s. m. (arhiereu), din gr. ἱεράρχης sau sl. ijerarŭchŭ; ierarhic, adj., din fr. hierarchique; ierarhie, s. f., din ngr. ἱεραρχία, cf. Gáldi 198; ierarhicește, adv. (în ordine ierarhică); arhierarh, s. m. (cel mai mare în rang dintre ierarhi); arhiereu, s. m. (prelat), din gr. ἀρχιερεύς sau sl. archierej, cf. Murnu 6; arhieresc, adj. (de prelați); arhierie, s. f. (demnitate de prelat); protoiereu, s. m. (protopop, vicar al unui județ), din gr. πρωτοιερεύς sau sl. protojerej; protoierie, s. f. (vicariat); ierodiacon, s. m. (diacon), din gr. ἱεροδιάϰονος sau sl. ijerodijakonŭ; ieromonah, s. m. (călugăr cu funcție de preot), din gr. ἱερομόναχος sau sl. ijeromonachŭ; ierosi, vb. (a consacra), din gr. ἱερόω, viitor ἱερώσω (sec. XVII); ierosilie, s. f. (sacrilegiu), din gr. ἱεροσυλία (sec. XVII), cf. Murnu 30.
ieréu, ieréi, s.m. (înv.) preot.
iereu m. preot: părintele Sofron, iereu în acest sat. [De origină slavo-greacă].
ieréŭ și ĭeréŭ m. (mgr. ierévs, gen. ieréos; vsl. ĭereĭ. V. arhi- și proto-ĭereŭ, ĭero-monah). Vechĭ. Preut.

iereu dex

Intrare: iereu
iereu substantiv masculin
  • silabisire: ie-