IEREMIÁDĂ, ieremiade, s. f. (Livr.) Plângere, tânguire (fără sfârșit). [Pr.: -mi-a-] – Din fr. jérémiade.

IEREMIÁDĂ, ieremiade, s. f. (Livr.) Plângere, tânguire (fără sfârșit). [Pr.: -mi-a-] – Din fr. jérémiade.

IEREMIÁDĂ, ieremiade, s. f. (Livresc) Plîngere, tînguire. - Pronunțat: -mi-a-.

ieremiádă (livr.) (-mi-a-) s. f., g.-d. art. ieremiádei; pl. ieremiáde

ieremiádă s. f. (sil. ie-, -mi-a-), g.-d. art. ieremiádei; pl. ieremiáde

IEREMIÁDĂ s.f. Plângere, tânguire. [Pron. -mi-a-. / cf. fr. jérémiade].

IEREMIÁDĂ s. f. plângere, tânguire. (< fr. jérémiade)

IEREMIÁDĂ ~e f. rar Înlănțuire de strigăte de jale sau de durere; tânguire; lamentare. /<fr. jérémiade

ieremiadă f. 1. lamentarea lui Ieremia: cum curge profeția unei ieremiade EM.; 2. plângere repețită și importună.

*ie- și ĭeremiádă f., pl. e. Lamentațiunea luĭ Ĭeremia, unu din ceĭ patru marĭ profețĭ, care a prezis ruina Ĭerusalimuluĭ și captivitatea Babilonuluĭ și a deplorat nenorocirile patriiĭ luĭ. Fig. Plîngere frecŭentă și importună: a-țĭ perde timpu în inútile ieremiade.