IERBĂRÍT s. n. Impozit perceput în Țara Românească, în sec. XVII-XVIII, de la negustorii de vite și de la măcelari; impozit perceput pentru pășunatul vitelor. – Iarbă + suf. -ărit.

IERBĂRÍT s. n. Impozit perceput în Țara Românească, în sec. XVII-XVIII, de la negustorii de vite și de la măcelari; impozit perceput pentru pășunatul vitelor. – Iarbă + suf. -ărit.

IERBĂRÍT s. n. 1. (Rar) Loc destinat pentru pășunea vitelor. V. pășune, imaș. Aceste pămînturi se zic... ierbărit, dacă se iau pentru vite. I. IONESCU, M. 285. 2. (Învechit) Impozit pentru pășunat. Cîte 7 lei de capul de vită pentru ierbărit. I. IONESCU, P. 322.

ierbărít s. n.

ierbărít s. n. (sil. ie-)

IERBĂRÍT s. v. imaș, izlaz, pășune.

ierbărit n. od. dare pentru pășunatul vitelor.

ĭerbărít n., pl. urĭ. Bir. p. pășunatu vitelor.

ierbărit s. v. IMAȘ. IZLAZ. PĂȘUNE.