IEPȘOÁRĂ, iepșoare, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui iapă. [Var.: iepușoáră s. f.] – Iapă + suf. -șoară.

IEPUȘOÁRĂ s. f. v. iepșoară.

IEPȘOÁRĂ s. f. v. iepușoară.

IEPUȘOÁRĂ, iepușoare, s. f. Diminutiv al lui iapă. [Var.: iepșoáră s. f.] – Iapă + suf. -ușoară.

IEPȘOÁRĂ s. f. v. iepușoară.

IEPUȘOÁRĂ, iepușoare, s. f. Diminutiv al lui iapă. Într-un mers obișnuit, iepușoara de rechiziție pe care călărea ar fi părut o mîrțoagă în toată regula. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 162, 6/1. A întîrziat mult în ușa grajdului, privindu-și iepușoara. CAMILAR, N. I 22. Gata!... numai s-adăp iepușoarele iestea. CREANGĂ, P. 113. – Variantă: iepșoáră (CAMILAR, N. II 111) s. f.

!iepșoáră/iepușoáră (pop.) s. f., g.-d. art. iepșoárei/iepușoárei; pl. iepșoáre/iepușoáre

iepușoáră v. iepșoáră

iepușoáră s. f. (sil. ie-), g.-d. art. iepușoárei; pl. iepușoáre

ĭepușoáră f., pl. e. Dim. d. ĭapă.