EDÉC, edecuri, s. n. 1. (Mar.) Odgon lung cu care se trage un vas în susul apei; p. ext. remorcarea unei luntre sau locul unde se remorchează o corabie ori o luntre. Remorcația este ceea ce turcii numesc edec, adică să se tragă barca în susul apei după mal, prin mijlocirea oamenilor. BOLINTINEANU, O. 265. ◊ Expr. A trage la edec = a trage luntrea împotriva cursului apei, cu o funie. Un pescar turc trăgea la edec, în tăcere, caicul său încărcat. ODOBESCU, S. I 140. Ei duc pre apă productele și vitele lor la Turnu, trăgînd luntrele la edec. I. IONESCU, M. 532. A fi la edecul cuiva = a fi supus cuiva, a fi la remorca cuiva, a fi la cheremul cuiva. S-au găsit la noi oameni care să ne spună că locul statului romîn trebuie să fie astăzi la edecul, la remorca politicii turcești. ODOBESCU, S. III 430. 2. Lucru care se găsește de multă vreme într-o casă, într-o gospodărie. Atunci văzură și unul și altul cîte lucruri se adună într-o casă veche și cînd ridicau vreun edec de la locul în care acesta își căpătase dreptul de stăpînire veșnică, simțeau în suflet prăbușiri ca în goluri de prăpastie. BASSARABESCU, S. N. 131. ♦ (Mold.) Obiect de mare importanță, lucru de preț. ♦ Fig. Persoană care se găsește într-un loc oarecare de foarte multă vreme (și care a devenit aproape indispensabilă). ♦ (Ironic) Persoană care duce o existență inutilă. – Variantă: iedéc (CONTEMPORANUL, VI 37) s. n.

IEDÉC s. n. v. edec.

iedéc (iedécuri), s. n. – 1. Cal de dar. – 2. Bunuri casnice, obiecte, mobile. – 3. Odgon. Tc. yedek (DAR). – Der. iedecciu, s. m. (înv., rîndaș la cai), din tc. yedekci; iedecliu, s. m. (înv., servitor la curte), din tc. gedekil (Löbel 249; DAR), poate prin confuzie cu tc. yedekli „cu rezerve”.

iedéc, iedécuri, s.n. (reg., înv.) 1. cal de paradă condus cu mâna; falaitar. 2. toate cele trebuincioase unei gospodării. 3. obiect de valoare din vechime. 4. odgon lung cu care se trăgea vasul în susul apei.

iedec n. 1. cal de paradă: povodnici, iedecuri cu arșale OD.; 2. (termen de marină) remorcarea unei luntre; a trage la iedec, a remorca: un pescar turc trăgea la iedec caicul său încărcat Od.; 3. Mold. odor păstrat din vechime. [Turc. YEDEK, povodnic, remorcă].

ĭedéc n., pl. urĭ (turc. ĭedek, cal de mînă, remorcare; sîrb. ĭedek, funie de remorcat). Vechĭ. Cal de paradă. Azĭ. Funie de remorcat. A trage la ĭedec, a remorca (vorbind de un remorcher saŭ de un om care merge pe mal și trage o luntre care plutește). Fig. Iron. Bagaj, suită: acest om e un ĭedec al cutăruĭa. – Și idic (Dun. de jos).